Regiunea Vest are propriul Program Regional, aprobat de Comisia Europeană, în valoare de 1,18 miliarde de euro

Programul Regional Vest prevede ca 1,18 miliarde de euro să ajungă în Regiunea Vest, formată din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în ciclul financiar 2021-2027.

În premieră, programul a fost elaborat ținând cont de nevoile și particularitățile Regiunii Vest, după consultări cu locuitorii și actorii din zonă. În același timp, el urmărește îndeplinirea obiectivelor de politică ale Uniunii Europene, cu accent pe dezvoltare economică, digitalizare, inovare și investiții verzi. Scopul e acela de a îmbunătății calitatea vieții a locuitorilor din Regiunea Vest.

Tot în premieră, programul este gestionat direct de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management. Asta înseamnă reguli mai simple și mai clare, mai puțină birocrație, etape de evaluare mai scurte și o comunicare transparentă și accesibilă.

Cred că nu exagerez dacă spun că suntem contemporani cu scrierea istoriei dezvoltării regionale. E un moment pe care îl așteptam de multă vreme și e rodul unei munci îndelungate realizată de echipa ADR Vest și de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest. Avem la dispoziție cea mai mare sumă de care a beneficiat regiunea noastră într-un ciclu financiar. Sunt bani care vor fi investiți, nu cheltuiți. Trebuie schimbată această abordare în primul rând din mentalul colectiv, pentru că acești bani trebuie să producă dezvoltare și în momentul în care finanțarea se oprește”,

a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Programul Regional Vest are 7 priorități destinate investițiilor:

Prioritatea 1 – Regiune inovatoare și competitivă – 236 milioane de euro

Se finanțează investiții care sprijină creșterea competitivității și digitalizarea întreprinderilor, dezvoltarea ecosistemului de inovare și a competențelor viitorului.

Prioritatea 2 –  Regiune smart – 34 milioane de euro

Se finanțează investiții care sprijină digitalizarea administrației publice și utilizarea de tehnologii de tip Smart city pentru interacțiunea cu cetățenii și mediul de afaceri.

Prioritatea 3 – Regiune verde – 157 milioane de euro

Se finanțează investiții pentru eficientizarea energetică a clădirilor și crearea de noi spații verzi.

 Prioritatea 4 – Regiune cu mobilitate mobilitate sustenabilă – 157 milioane de euro

Se finanțează investiții pentru creșterea capacității, calității și atractivității transportului public de călători.

Prioritatea 5 – Regiune conectată – 158 milioane de euro

Se finanțează investiții pentru creșterea conectivității și accesibilității în și din Regiunea Vest, inclusiv pentru îmbunătățirea siguranței rutiere și dezvoltarea unui sistem de transport public regional.

Prioritatea 6 – Regiune educată și atractivă – 194 milioane de euro

Se finanțează investiții pentru acces la educație de calitate, condiții moderne de învățare și pentru valorificarea potențialului turistic.

Prioritatea 7 –  Regiune pentru oameni – 193 milioane de euro

Se finanțează investiții pentru creșterea calității spațiilor publice urbane, a obiectivelor de patrimoniu cultural și de infrastructură culturală publice.

În zona de dezvoltare ne-am asumat niște „riscuri”, în ideea de a investi mai mult în zona de inovare, în zona de pregătire a companiilor în momentul în care ele își doresc să se dezvolte. Ne dorim să creștem numărul companiilor raportat la mia de locuitori și, în paralel, să stimulăm companiile să își dezvolte proiectele din regiune. Avem în vedere o sumă consistentă care va fi investită într-un fond de capital de risc regional, ceea ce este unic în România mai există doar câteva la nivel national. Iar acest fond de capital de risc trebuie să investească în firme care sunt localizate aici. Acesta poate atrage chiar și firme din alte regiuni sau alte țări spre Regiunea Vest. De asemenea, vom avea un fond prin care să susținem cu competențe și mentorat firmele aflate în zona de accelerare. În plus, vrem să înființăm 4 centre de competențe, în care, împreună cu firmele și universitățile din regiune să putem să le oferim tinerilor acces la tehnologie, dar și cursuri de antreprenoriat, care să le ofere șansa să să devină antreprenori”,

a mai declarat Sorin Maxim, cu privire la particularitățile programului.

Pot obține finanțare autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și cel nonguvernamental.

Calendarul apelurilor de proiecte care urmează să fie lansate în perioada următoare poate fi regăsit deja pe site-ul ADR Vest, iar în curând vom publica și primele Ghiduri ale solicitantului în consultare publică.

Detalii despre prioritățile și bugetul Programului Regional Vest puteți regăsi aici.

Pentru informații suplimentare ne puteți scrie la adresa de e-mail: helpdesk@adrvest.ro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.