Regimentul 90 Infanterie Lugoj, la 100 de ani (12)

Marți 19 decembrie. La ora 9:30, Elena Ceaușescu vorbește la telefon cu I. Coman la Timișoara: „Tov. Coman, ce se întâmplă la Întreprinderea ELBA?” – „Tov. E. Ceaușescu, am fost informat de director că cca 800 de femei au încetat lucrul și s-au adunat în curtea fabricii. Cunosc problema și prin intermediul conducerii fabricii încercăm să le determinăm să reia lucrul” – „Ce?!? Fir-ar ale dracului de nebune, de nenorocite! Să se ducă să muncească, nu să strige lozinci! Trageți în ele la picioare!” – „Tov. E. Ceaușescu, nu se poate trage, femeile sunt în curtea intreprinderii” – „Pune miliția să asmute câinii pe ele!”- „Miliția nu are câini, doar grănicerii au câini” – „Atunci să intervină miliția călare!” – „Miliția din Timișoara nu are cai!”.

După ora 15, grupuri de tineri care veneau dinspre Spitalul de Copii s-au oprit pe trepele Catedralei. În scurt timp, treptele erau pline cu tineri  cu lumânări aprinse care au început să strige lozinci anticeaușiste. Elena Ceaușescu, în criză de nebunie, ordonă: „Trageți cu tunul în Catedrală, să terminați odată cu ea!”. Emil Bobu (telefonic): „Tov. Coman, luați cele mai hotărâte măsuri pentru a împiedica vreo manifestație. Câți morți sunt în Timișoara?” – „58 de morți, 210 răniți și 700 arestați” – „Părerea mea și a tovarășei este ca acești morți să fie incinerați”– „Asta-i o problemă mai deosebită, tov. Bobu, și cum vom putea justifica dispariția în fața familiilor lor” – „Timișoara este oraș de graniță și le vom sugera familiilor că au fugit peste graniță!” – „Tov. Bobu, vă rog să vă mai gândiți la această problemă cu totul deosebită”.

Planul „ZZ”. „În seara zilei de 19 dec., de la un maior care îl însoțea pe generalul Ilie Ceaușescu la Timișoara, am aflat de Planul ZZ de intenția de răsturnare a lui Ceaușescu de la putere și de dezmembrare a României. În ansamblu era ceva de necrezut, dar, cunoscând ce se întâmplase și în celelalte foste țări socialiste din Europa și văzându-i în zonă pe numeroși turiști sovietici, sârbi, unguri, realizasem că și noi urmam în plan, dar nu știam cum se va acționa. Văzând agitația în zona comandamentului diviziei și vizitele dese în dispozitive ale ofițerilor de la eșaloanele superioare, precum și confuzia unor ordine primite, mi-am impus să fiu lucid și extrem de atent la ceea ce urmează. Tot în această zi primisem, din ordinul generalului Chițac, 20 de grenade lacrimogene, cu precizări privind modul de întrebuințare împotriva mulțimii, pe care le-am introdus în doi saci de merinde și le-am pus în TAB-ul locotenentului-major Romanescu, ordonându-i să nu le folosească. În general, aflasem tot ce s-a întâmplat în acele zile și, pentru a evita implicarea militarilor mei în alte misiuni ocazionale, nu m-am dus la nicio adunare cu comandanții, ordinele primindu-le prin ofițeri de legătură sau întrebând pe stația radio. În cursul nopții de 19/20 decembrie am controlat detașamentele și militarii unității din Piața Operei, cărora le-am precizat că am fost informat că mâine, 20 decembrie, este posibil să se desfășoare o manifestare în masă a muncitorilor și populației în zona centrală a Timișoarei, deci și în Piața Operei. Le-am spus să-și păstreze  calmul, să fie lucizi, și să execute întocmai ordinele pe care le voi da doar eu” (General-maior  r. V. Paul). Militari din R. 90 Mc. mai erau dislocați în paza Depozitului de Mobilă amenințat cu incendierea, comandați de locotenent-major Manolache, și la ICRA, comandați de căpitanul Cășeriu. La ICRA, în jurul orei 01:30, un grup de civili a agresat militarii din pază, care i-au somat și au deschis foc de avertisment, civilii părăsind zona fără a fi rănit cineva.

Timișoara, miercuri 20 decembrie. În dimineața zilei a venit o echipă de la Poșta Mare, care a primit aprobarea maiorului Paul să instaleze în balconul Operei o stație de radioamplificare și un microfon. În jurul orei 10:00, muncitorii de pe platformele industriale au început să se adune pentru un mare miting care avea loc în zona centrală a Timișoarei. Realizând momentele cruciale care urmau să aibă loc, maiorul Paul s-a prezentat la generalul Gușă, care era la comandamentul diviziei. „Tov. general, suntem informați că a început afluirea muncitorilor spre centru. Avem armamentul încărcat cu muniție de război și grenade lacrimogene. Ordinele sunt confuze, iar starea de spirit a militarilor nu este tocmai corespunzătoare. Sunt timișorean și eu, și alții în dispozitiv, avem familiile în oraș, și circulă tot felul de zvonuri privind situația familiilor noastre. Vă rog să-mi precizați foarte clar ceea ce trebuie să facem, altfel ne va judeca istoria dacă greșim!”. După ce Gușă l-a ascultat, fiind extrem de obosit, i-a ordonat: „Tov. maior, preluați comanda întregului dispozitiv și așteptați ordine de la mine!”. „Am realizat indecizia lui și m-am întors descumpănit la subordonați. În lipsa mea, un locotenent-colonel de la Consiliul Politic Superior avusese o discuție foarte dură cu căpitanul Călin din fața Operei, căruia-i ordonase cum să folosească forța/focul la apropierea demonstranților. Acest ofițer excepțional i-a comunicat că nu execută decât ordinele comandantului direct și i-a cerut ordin scris pentru ceea ce i-a ordonat. Căpitanul a fost amenințat și cu trimiterea în fața Tribunalul Militar, dar nu a cedat. Mi-am adunat imediat ofițerii, le-am prelucrat cazul și discuția avută cu generalul Gușă. Miliția și securitatea în civil și personalul USLA tocmai plecau discret din dispozitiv și din zonă, lăsându-ne singuri în fața populației care urma să vină. Am realizat starea de spirit și tensiunea  subordonaților mei și, de comun acord dar pe răspunderea mea, le-am ordonat să descarce imediat tot armamentul, să-l verifice și să introducă încărcătoarele/benzile în genți/cutii, iar mitralierele de pe TAB-uri să le ridice la 45 de grade” (General r. V. Paul).

Pactizarea. Maiorul Paul l-a informat pe generalul Gușă că cei de la interne au plecat, dar a primit ordin să rămână cu militarii pe loc și să raporteze evoluția situației. Către ora 12, coloanele de demonstranți s-au întâlnit în fața Catedralei, unde au îngenunchiat și au rostit în cor Tatăl Nostru, apoi au început deplasarea spre Operă unde mai erau doar cei 320 de militari din Lugoj. Mulțimea de demonstranți era organizată, aveau banderole, oameni de ordine, drapele și lozinci. Maiorul Paul a ordonat punerea la picior a pistoalelor-mitralieră și întoar-cerea TAB-urilor cu fața spre Piața Li-bertății. Demonstranții au realizat că militarii stau nemișcați și cu armele la picior, iar TAB-rile întoarse și gata de ple-care și, dintr-o dată, ajunși la 10 m au strigat: „Armata e cu noi!!!”, apropiindu-se și apoi îmbrățișându-se cu ofițerii și soldații din Lugoj. Astfel, militarii R. 90 Mc. din Lugoj, prima unitate militară românească înființată în Transilvania și Banat după Marea Unire în anul 1919, a fost prima din armata română care a pactizat cu manifestanții, la 20 dec. 1989, în fața Operei din Timișoara. Pe căpitanul Călin l-au ridicat manifestanții pe sus de bucu-rie,  iar locotenentului Stamatie și altor ofițeri femeile le-au introdus ban-cnote de 100 de lei în buzunarele de la mantale sau scurte.

„În fața mea, la intrare pe Alba Iulia, pe balustrada de la Pasajul scărilor, l-am văzut pentru prima dată pe Ion Marcu, îmbrăcat în celebrul lui cearșaf alb, cu părul în vânt și cu o sticlă în mâna stângă. Nu-l cunoșteam, dar realizam că este unul dintre organizatori și l-am rugat insistent să coboare, pentru a nu se întâmpla ceva care să tensioneze lucrurile. M-a ascultat, după care m-am deplasat către dreapta dispozitivului, unde erau maiorul Bunea, căpitanul Călin și alți ofițeri care discutau cu Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Petrișor Moraru și alții. Le-am spus că în Operă a fost instalată o stație încă de azi de dimineață. Deoarece ușile Operei erau închise, o mare parte din demonstranți cerea să treacă spre Piața Libertății și de acolo spre Consiliul Județean de Partid. Am raportat  prin radio generalului Gușă, care a aprobat. Le-am comunicat liderilor și i-am rugat să mă urmeze, deoarece în față erau militari și de la alte unități. Astfel, câțiva manifestanți s-au urcat pe TAB-urile locotenentului-major Romanescu și ale locotenentului Manga, iar ceilalți, pe jos, pe lângă ele, și cu mine în frunte, au pornit spre Piața Libertății. La mijlocul străzii Alba Iulia, era un cordon de militari și 2 TAB-uri tot din Lugoj, care nu știau care este situația, dar văzându-mă pe mine s-au liniștit” (General r. V. Paul).

Evitarea unui dezastru. Demonstranții, în frunte cu maiorul Paul, la intrarea în Piața Libertății, s-au trezit somați de o santinelă care păzea o stație de radio a regimentului mecanizat din Arad. Soldatul a introdus cartuș pe țeavă, gata să deschidă foc asupra demonstranților. Toată lumea a amuțit. „Soldat! Stai liniștit! Sunt maiorul Paul! Sunt comandan-tul regimentului din Lugoj! Te rog să nu tragi! Armata a pactizat cu demonstranții! Stai liniștit! Te rog să nu tragi!”. Soldatul tremura cu mâna pe trăgaci. Maiorul Paul, cu mîinile ridicate, se apropia prudent de el, liniștindu-l. Ofițerii și subofițerii ieșiți din comandamentul diviziei au încremenit. „M-am apropiat calm de el (tremura tot), i-am pus mâna pe armă, fără să i-o iau, i-am descărcat-o și i-am introdus încărcătorul cu 30 de cartușe în geantă, spunându-i să stea liniștit că nimeni nu o să treacă prin zona autostației lui” (General r. V. Paul). La balconul diviziei a apărut generalul Gușă și ceilalți generali și ofițeri. Demonstranții i-au aclamat. De la generalul Gușă, maiorul Paul a primit un mesaj: „Felicitări, Paule! Dacă aș fi avut 3-4 comandanți ca tine, alta ar fi fost situația aici, în aceste zile. După degajarea străzilor, duci tehnica și militarii în cazarma UM 01008 din Timișoara”.

As. Mil. R. R. ”Lt. erou P.Laţcu” Lugoj