Purtarea măștilor este obligatorie pe raza municipiului Lugoj și în Tapia și Măguri

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Lugoj a hotărât ca, începând cu data de 17 aprilie 2020, purtatea măștilor de protecție sau a altor metode de acoperire a nasului și a gurii (exemplu: măști din material textil dens, șal, eșarfe, bandane sau orice alte tipuri de protecție) să devină obligatorie, în spațiul public, pe raza municipiului Lugoj și a satelor aparținătoare, Tapia și Măguri.

Măsura se va aplica pe toată durata declarării stării de urgență și a fost luată având în vedere riscurile de contaminare cu noul coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19) și creșterea numărului de persoane aflate în izolare la domiciliu pe raza municipiului Lugoj.

Conform hotărârii Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Lugoj, purtarea măștilor de protecție sau a altor metode de acoperire a nasului și a gurii este obligatorie pentru persoanele care:

circulă în afara locuinței/gospodăriei;
se află în spații publice (instituții publice, spații comerciale, gară, stații de autobuze, piața agroalimentară etc).

„Hotărârea se ia ca măsură specifică pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus SARS-CoV-2 (Covid-19), în special de către persoanele asimptomatice (care nu prezintă simptome, nu cunosc că sunt infectate, dar care pot transmite virusul altor persoane cu care intră în contact). (…) Verificarea respectării măsurilor instituite prin prezenta hotărâre se încredințează Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Poliția Municipiului Lugoj și Direcției Poliția Locală Lugoj. Până vineri, 17.04.2020, se vor organiza activități de prevenție și promovare a acestei măsuri, scopul adoptării prezentei otărâri fiind de a preveni cetățenii de pericolul contaminării și de a-i conștientiza asupra importanței sănătății lor și a celor din jur”,

se menționează în hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Lugoj.

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.