Proiecție specială „Capra cu trei iezi” la Cinema „Bela Lugosi” din Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

În data de 19 octombrie 2022, miercuri, de la ora 19.00, la Cinema „Bela Lugosi” din Lugoj va avea loc o proiecție specială, în avancronică, a filmului românesc „CAPRA CU TREI IEZI”, o adaptare horror a poveștii lui Creangă, cu Maia Morgenstein și Marius Bodochi în rolurile principale.

La eveniment vor fi prezenți regizorul Victor Canache și producătoarea Luana Georgiță, ce vor susține un intro înaintea proiecției.

Intrarea va fi pe bază de bilet ce poate fi achiziționat de la casieria cinematografului. Prețul biletelor va fi același ca la orice proiecție 2D: 16 lei adulti, 8 lei pensionari si 4 lei elevi sau studenți.

Bazat pe una dintre cele mai cunoscute povești ale lui Ion Creangă, filmul Capra cu Trei Iezi, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale, este un thriller care sapă în psihologia umană și readuce în actualitate, sub o altă optică, o poveste extrem de populară.

Citită de cele mai multe ori în cheia unui basm pentru copii, Capra cu Trei Iezi este însă o poveste cu profunzimi psihologice care i-a trezit interesul regizorului Victor Canache:

Nimeni nu a mai ecranizat Capra cu Trei Iezi până acum, deși toți știm povestea. Aș vrea ca după ce văd filmul, spectatorii să o recitească. S-ar putea să fie surprinși. Filmul nu este o poveste pentru copii, ci un thriller plin de suspans. Tot ce veți vedea pe ecran se regăsește însă și în basmul lui Creangă, dar e foarte important cum alegi să-l citești. Am avut norocul ca doi actori atât de mari – Maia Morgenstern și Marius Bodochi – să mi se alăture în această aventură și să dea viață unor personaje iconice.”

Maia Morgenstern joacă în film rolul unei mame dispuse să-și apere copiii cu orice preț. Văduva care trăiește izolată într-un sat de munte își dă seama că un prieten vechi de familie, jucat de Marius Bodochi, le vrea răul ei și celor trei copii. Cum va reuși să îi protejeze? Victimele „lupului mare și rău”, copiii sunt jucați de Antonio Gavrilă, Răzvan Ilina și Silviu Corbu. Scenariul este semnat de Victor Canache, producția de Luana Georgiță, iar montajul de Tudor D. Popescu.

Capra Cu Trei Iezi a câștigat Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în iunie 2022.

Capra cu Trei Iezi este distribuit în România de Transilvania Film.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.