Proiect pentru Lugoj * Programul candidatului de primar Ion TECA

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dragi lugojeni,

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), PPU-SL, vă propune pentru următorii 4 ani și în perspectivă, un PROIECT PENTRU LUGOJ, realist și sustenabil, privit ca o necesitate stringentă și imperios necesară, în al 12-lea ceas. Vom concentra efortul nostru pe două direcții:

I. CE SE POATE (nevoi urgente, sustenabile a fi suportate din bugetul local);

II. CE TREBUIE – o viziune necesară asupra Lugojului, proiecție care se întinde pe cel puțin 10 ani.

I. Pentru direcția CE SE POATE, am identificat următoarele domenii:

1. Curățenie și spații verzi (prioritate zero)

Pentru aceste două servicii se impun următoarele decizii: l fuzionarea celor două servicii; l mărirea organigramei de personal; l mașini pentru curățenie stradală și a trotuarelor; l toaletarea tuturor arborilor care prezintă pericol pentru oameni și bunuri;  l igienizarea tuturor spațiilor din oraș, cel puțin o dată pe lună; l repartizarea responsabilităților pe cartiere și străzi. Tot la acest domeniu voi intensifica legăturile și discuțiile cu asociațiile de proprietari. De asemenea, voi direcționa efortul pentru accesarea fondurilor europene în vederea dezvoltării unui proiect de readucere la adevărata valoare și punere în evidență a pitorescului râu Timiș, de la zona Plopi la cascadă, cu pistă de biciclete pe maluri, inclusiv reabilitarea insulei din zona Cotu-Mic.  Pentru a menține orașul la un nivel minim de poluare, voi amenaja un spațiu de depozitare a deșeurilor din construcții și altor tipuri rezultate din diferite lucrări.

2. Urbanism, fluidizare trafic și parcări

Pentru a putea să se înceapă reconstrucția Lugojului pe tronsoane, inclusiv a reabilitării podurilor de fier și beton, este nevoie stringentă de construirea a încă două poduri.

♦ Primul va face legătura între străzile M. Eminescu (lângă teatru) și V. Braniște (spatele poliției), care va fluidiza traficul direct între str. A. Șaguna (primărie), str. Bucegi și Splaiul Coriolan Brediceanu.

♦ Al doilea pod îl văd ca o legătură în zona ștrand, între străzile Memorandului și intersecția străzilor din fața pieței: Morilor, Someșului, Popovici și G. Coșbuc.

Legătura dintre str. Memorandului cu podul efectiv se va face printr-un sens giratoriu larg și generos, în jurul bisericii ucrainene, fără a deteriora parcul din jurul acesteia sau a împieta asupra bunei desfășurări a cultului religios. Este singura posibilitate viabilă pentru a debușa circulația în amonte de podul de fier.

♦ Tot pentru fluidizarea traficului, consider necesare realizarea următoarele sensuri giratorii: Intersecția Unic – cu o fântână arteziană deosebită, Timișorii (OMV), Caransebesului (intersecția cu str. Oloșagului și str. Paul Chinezu), str. Făgetului (intersecția Brândușelor cu Dimitrie Cantemir) și îmi voi direcționa efortul pentru un dialog instituțional referitor la aprobarea unui sens giratoriu, foarte util, la intersectia străzii Tapiei și Hezerișului cu centura, precum și efectuarea de lucrări de modernizare a centurii, inclusiv prin montarea de panouri fonoizolante.

Vreau să reamintesc lugojenilor că orașul are la dispoziție peste 20 milioane de lei anual, pentru investiții.

După construcția celor două poduri, voi propune comisiilor de specialitate și cetățenilor mai multe sensuri unice. Unele străzi, ex. Spl. 1 Decembrie 1918, se pot realiza și înainte, pentru a mări numărul parcărilor.

Voi demara un amplu program de parcări ecologice, între spațiile dintre blocuri și materializarea pistelor de biciclete pe arterele importante din oraș.

♦ Implementarea proiectului „Lugojul în promenadă”, concretizat într-o zonă pietonală, de la Casa Armatei la Teatru, Podul de fier, Piața I. C. Drăgan, str. Șaguna, până la intersecția cu str. V. Braniște.

♦ Asfaltarea și introducerea canalizării pe toate străzile din oraș, unde nu s-a reușit acest aspect al modernității.

♦ Analizarea tuturor străzilor care produc disconfort cetățenilor în urma „reabilitării” (ex. Mărășești și T. Grozăvescu) și refacerea acestora;

♦ Refacerea tuturor trotuarelor și rigolelor pentru scurgerile apelor pluviale de la acoperișuri, prin rigole sau conductă sub trotuar, pentru a reda o circulație fără accidente ale cărucioarelor și trotinetelor.

♦ Fluidizarea traficului dintre Cotul Mic și str.Bocșei pe străzile Splaiul Tinereții, Viorelelor, Doja, Bega, Xenopol, prin unirea străzii Ceferiștilor cu str. Gării.

♦ Reabilitarea cartierului Bocșei-Herendești.

♦ Reabilitarea pasajului de pe str. Buziașului pentru a stopa deteriorarea acestuia și a poluării fonice care crează disconfort cetățenilor din zonă.

3. Cultură

Orașul, altădată perlă și capitală a culturii și multiculturalității, a rămas în acest spectru datorită unor oameni, de cultură, inimoși, cu pasiune, care adună un public încă dornic pentru acest gen de manifestări. Pentru a redobândi acest statut este nevoie de următoarele acțiuni, care vor contribui la fenomenul de turism cultural:

♦ ridicarea nivelului de reprezentare a tuturor evenimentelor existente și multiplicarea frecvenței de desfășurare anuală (ex: Festival Ion Vidu, Teatru);

♦ reînființarea Societății Filarmonice, ale cărei temelii au fost puse de general-erou de război, Dimitrie Petrescu Tocineanu;

♦ reabilitarea, in integrum, a Școlii de Arte, un simbol incontestabil al Lugojului și redarea misiunii de incubator de talente și cultură, pentru accesul gratuit al copiilor lugojeni;

♦ reabilitarea clădirilor cu conotații istorice și materializarea, pe fațadele acestora, a unor plăci comemorative privind personalitățile care au avut legătură cu acestea;

♦ revenirea la aspectul arhitectural original în diferite locuri din municipiu (ex. Statuile lui Ion I. C. Brătianu și A. Mocioni în fața fostei Prefecturi și a reginei Maria în Parcul Gării)

♦ întocmirea unei monografii complete a Lugojului, activitate la care trebuie să fie chemate personalități competente;

♦ înființarea Centrului Cultural al Identității Lugojene, care să cuprindă elemente de întrepătrunderi istorice zonale ale specificității locale.

4. Învățământ

♦ Finalizarea Grădiniței din cartierul Balta Lată (pentru a se sista chiria de 2.700 lei/lunar pentru o clădire cu caracter privat care găzduiește activitatea unei singure grupe de copii;

♦ Inițierea dialogului instituțional pentru adaptabilitatea învățământului la nevoile pieței de muncă, pentru atragerea investitorilor, și dezvoltarea parteneriatelor între instituțiile de învățământ și mediul de afaceri;

♦ Un dialog permanent cu corpul profesoral și sprijinirea acestora în dezvoltarea proiectelor inițiate;

♦ Recompensarea profesorilor și elevilor cu rezultate deosebite, prin excursii tematice.

5. Sănătate

♦ Consider vitală construirea unui nou spital și voi susține, cu tărie, toate ideile și proiectele în acest sens. Până la realizarea acestui deziderat, voi avea o comunicare și colaborare realistă referitor la asigurarea celor mai bune condiții de desfășurare a activității de sănătate din municipiu;

♦ Înființarea unui centru de permanență cu specific stomatologic sau dotarea celor existente cu asemenea facilități;

♦ Ținerea unei evidențe stricte a persoanelor singure și vârstnice, cu probleme și a persoanelor defavorizate și încurajarea acțiunilor de voluntariat pentru a veni în sprijinul acestora.

6. Apă

♦ Voi insista ca APA să rămână a lugojenilor, iar dacă situația o va impune, voi organiza un referendum local,  în acest sens.

♦ Voi direcționa efortul pentru branșarea tuturor locuințelor la rețeaua nouă de apă, după verificarea calității materialelor folosite până în prezent  și a lucrărilor aferente.

♦ Voi monitoriza punerea în funcțiune a treptelor chimice și biologice de la stația de epurare Jabăr pentru a o aduce la capacitate maximă de funcționare.

♦ Voi sprijini îmbunătățirea calității apei prin dotarea cu utilaje moderne a uzinelor de apă.

♦ Inițierea discuțiilor și analizelor referitoare la un nou sistem de alimentare cu apă a municipiului (puțuri de mare adâncime, bazine de apă pe înălțimile dominante ale municipiului pentru ca alimentarea cu apă să se facă prin cădere). În acest moment mai mult de 50% din apa care este direcționată către utilizatori, se pierde pe traseu.

7. Hrană

♦ Sprijinirea producătorilor, exclusiv locali și din împrejurimile Lugojului, prin înființarea unei piețe agroalimentare, cu frecvență săptămânală, unde se vor comercializa produse ecologice și tradiționale (legume-fructe, produse conservate, dulceață, zacuscă, murături etc., produse lactate, pâine tradițională etc. De asemenea, vor avea acces și meseriașii tradiționali, confecționeri de costume populare, lucrători în pielărie, metale etc.).

8. Energie

Dezvoltarea unui proiect pentru instalarea de panouri fotovoltaice/solare pe terenurile virane ale Lugojului, pentru asigurarea iluminatului public, precum și demararea procedurii de înlocuire a actualelor surse de iluminat clasic cu sistem LED.

9. Sport

♦ Susținerea cu toată convingerea a tuturor secțiilor sportive performante și încurajarea tuturor ramurilor desfășurate de antrenori, cu dăruire.

♦ Susținerea concurenților în deplasări competiționale

♦ Sprijinirea unei echipe fanion de fotbal la nivel local.

♦ Sprijinirea reînființării cluburilor pentru categorii sportive, deja existente, dar nemediatizate (șah, rummy, table etc.) și a manifestărilor sportive performante, neaparținătoare cluburilor sportive ale orașului, în colaborare cu federațiile sportive respective.

10. Timp liber

♦ Realizarea de piste pentru bicicliști pe principalele artere ale orașului și malul Timișului;

♦ Piste de biciclete care să unească, în sistem circuit, orașul cu satele Tapia, Armădia și Măguri, inclusiv dealurile Lugojului;

♦ Loc special amenajat, în afara orașului, pentru iubitorii de „drift-uri”;

♦ Mărirea numărului de dispozitive pentru iubitorii de skate-boarding;

♦ Mărirea numărului de bănci, în special pe malurile Timișului, având în vedere că foarte mulți tineri socializează în aceste locuri.

CE TREBUIE

Aceasta este o viziune de ansamblu, pe o perioadă de cel puțin 10 ani, asupra necesității realizării obiectivelor prezentate, care ar conduce la obținerea statutului real de pol de dezvoltare regională a Lugojului.

Aceste obiective sunt:

♦ Construcția unui nou spital municipal (se impune unirea tuturor actorilor politici locali pentru a promova această necesitate și a obține finanțarea acestuia, având în vedere costurile de peste 60 mil. euro).

♦ Începerea reabilitării și modernizării arterelor rutiere și cartierelor cu nevoi urgente de reabilitare (ex. Micro I și Micro IV) a următoarelor lucrări: decopertare, excavare  la o adâncime convenabilă, mai jos decât  scurgerea blocurilor și introducerea unei canalizări moderne și suficiente care să preia scurgerile locuințelor, introducerea unei conducte, separat de canalizare, care să preia apa pluvială, introducerea cablurilor de curent, introduce-rea conductei de apă, cu vane de oprire, hidranți și branșarea locuințelor la aceasta.

Se poate începe cu lucrări pe arterele principale și cartierele de blocuri critice, cu câțiva kilometri anual, reabilitați. Considerăm că aceasta ar putea fi o soluție corectă și compatibilă tehnic pentru o infrastructură subterană  durabilă.

♦ Loc de agrement și petrecerea timpului liber situat în zona fostului hipodrom (str. T. Vuia) care să cuprindă lac cu bărcuțe, debarcader, ponton, terase, locuri pentru picnic, parc.

♦ centura Lugoj-Sud, un proiect de dezvoltare regională împreună cu comunele Coșteiu, Boldur și V. V. Delamarina.

♦ 2 poduri:

– Paul Chinezu – Ștefan cel Mare

– Timișorii (zona pod Leucuța) – Cotu Mic.

Dragi lugojeni,

Considerăm că aceasta este o radiografie cu principalele aspecte, identificate de echipa PPU (s-l), necesare a fi implementate la nivelul Lugojului și susținem că a venit momentul, în al 12-lea ceas, ca cetățeanul să vină la masa dialogului, comunicarea fiind cheia succesului și a îndeplinirii obiectivelor comune în mileniul trei.

Este momentul să dezvoltăm proiecte definitorii pentru oraș și pentru generațiile tinere, pentru care, până în prezent, nu am creat repere la care să se raporteze și în care să creadă. Nu am creat speranțe, nu am creat viitor, nu am dat motive pentru a rămâne cu noi.

Felicit toți candidații pentru curaj, implicare și pentru dorința de a contribui cu „ceva” la binele social al Lugojului și le doresc să îndeplinească un procent cât mai mare din obiectivul propus. Să ne întâlnim după alegeri, în consiliul local, indiferent pe cine vor decide lugojenii să le fie „alesul”, să promovăm, acum, în al 12-lea ceas, proiecte definitorii pentru dezvoltarea urbei, cetățenii așteptându-le de 30 ani. Sper ca această campanie să reprezinte un „duel” al proiectelor și nu unul al polemicilor și demagogiei cu atacuri la persoană și familie! Este nevoie, mai mult ca oricând, de dialog, comunicare și analiză a tuturor ideilor și propunerilor cetățenilor, fără deosebire de apartenența la confesiune, etnie sau asocierea la valori culturale. Lugojul trebuie înțeles ca un ansamblu multicultural, multietnic și multiconfesional unde trebuie să ne înțelegem și să conviețuim în armonie și relații pașnice.

Fie ca Bunul Dumnezeu să „aștearnă” peste urbe binele mult așteptat de lugojeni!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

ION TECA

și echipa  Echipa PPU (s-l)

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.