Programul Festivalului Internațional Lugoj Clasic, ediția a VII-a

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Paula Seling va susține un concert la Teatrul „Traian Grozavescu” din Lugoj. Evenimentul se va desfășura duminică, 9 octombrie 2022, de la ora 18:00, și face parte din Festivalul Internațional Lugoj Clasic, ediția a VII-a,  proiect finanțat din bugetul local al municipiului Lugoj. Artista va susține un program inedit de pricesne, cântece bisericești.

„Mă bucur că am ocazia să vin să cânt la Lugoj în fața unui public atât de special. Cântând pricesne simt o dublă rugăciune, iar Dumnezeu îmi este aproape cu fiecare notă. Muzica promovează frumosul și în special cântările bisericești au puterea să vindece, să înalțe sufletul și inima la vibrațiile rugăciunii. Eu cânt din nevoia de a dărui exact starea pe care rugăciunea mi-o dă prin puterea ei”, a declarat Paula Seling.

Paula Seling este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, având în discografie cinci albume de colinde și cântece de Crăciun (Albumul de Crăciun, De sărbători, A mai trecut un an, Povești de iarnă, Steaua Răsare) și două albume de pricesne și cântece bisericești (La umbra crucii Tale, Spre lumile Luminii). Intrarea este liberă.

Vă prezentăm în cele ce urmează programul Festivalului Internațional Lugoj Clasic, ediția a VII-a:

♦ 7 octombrie, ora 17: Casa Bredicenilor. Cuvânt împreună – lansare de carte (poezie), participă poeții Ramona Băluțescu (Timișoara) și Ion Oprișor (Lugoj). Prezintă: Ioan Matiuț si Ela Iakab. În deschidere, expoziția de ceramică Metamorfoze, realizată de Ariana Stela Vlădoiu. Moderator, Henrieta Szabo.

 9 octombrie, ora 18: Teatrul Municipal „Traian Grozavescu” – Recital PRICESNE Paula Seling.

 12 octombrie, Online: On-line – Oamenii cetății. Henrieta Szabo în dialog cu Daniel Gabriel Olariu.

14 octombrie, ora 19: Teatrul Municipal „Traian Grozavescu” – Recital VanDerCris, fussion – world music. l 18 octombrie, ora 12: Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Lugoj – Teatrul pentru Copii și Tineret MERLIN, Timișoara – Noua poveste a Scufiței Roșii.  Autor: Ecaterina Mihăiescu Păun. Regia, Gabriela Floros/Maria Cuța Gornic.

21 octombrie, ora 19: Biserica Greco-Catolică „Coborârea Sfântului Spirit” – G. Rossini – Petite Messe Solennelle, lucrare vocal-simfonică pentru soliști, cor, 2 piane și harmoniu. Dirijor: Daniel Rădoiaș. Soliști: Elisabetha Marin – soprană (Viena), Aura Twarowska – mezzosoprană, Marius Zaharia – tenor, George Proca – bariton. La pian: Adriana Dogaru, Sorin Dogaru (n.n.). Cor mixt

26 octombrie, ora 18: Teatrul „Traian Grozavescu” – #dosztoiewskij b@r – spectacol al companiei de teatru Arte-Factum, Timișoara, pe baza romanului „Crimă și pedeapsă”. Dramaturgia Mona Donici, regia și muzica Kocsardi Levente, scenografia arhitect Mihai Donici. l 29 octombrie, ora 18: Închiderea festivalului.  Hanul Ana LugojanaRecital Liviu Burz (Viena) voce, vioară – Ruben Doran – pian (Viena).

Nicolae SILADE

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.