Profesor acuzat că ar fi făcut propuneri indecente unei eleve de la Școala Gimnazială Nr. 4

Un profesor este acuzat că ar fi făcut propuneri indecente unei eleve de 16 ani, de la Școala Gimnazială Nr. 4 din Lugoj.

„În 21 noiembrie a.c., polițiștii lugojeni s-au sesizat, din oficiu, cu privire la un incident petrecut la o școală gimnazială, din Lugoj, la data de 20 noiembrie 2024. Conform informațiilor, o elevă, în vârstă de 16 ani, ar fi solicitat permisiunea de a merge la toaletă, imediat după terminarea pauzei dintre ore, însă între aceasta și profesorul, aflat la clasă, ar fi existat un schimb de replici pe care minora l-ar considera neadecvat. Polițiștii, în continuare, efectuează verificări, în vederea stabilirii situației de fapt”, a anunțat IPJ Timiș.

Mama fetei a declarat că fiica sa, care este elevă în clasa a VIII-a, i-ar fi spus că „domnul profesor ar fi vrut să meargă cu ea la toaletă, să vadă cum își face nevoile pe picioare”.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Jude-țean Timiș au  anunțat că în acest caz a fost demarată și o anchetă internă, iar pe durata cercetării disciplinare cadrul didactic nu va mai desfășura activități la catedră. (P. M.)


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.