Prioritățile Lugojului, orașul muzicii: Prefectura

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Constantin-T. STAN

În ultima perioadă, trecând prin fața fostei Prefecturi, străjuită, din interbelic, de „Soldatul cu pușcă”, un monument reprezentativ al Lugojului, am sesizat activitatea febrilă a unor muncitori, care intenționează, se pare, să schimbe clasicul peisaj.

Unii lugojeni mai vechi au trăit, poate, perioada în care acolo se afla sediul palatului administrativ, Lugojul fiind capitala județului Severin. Meritoriile strădanii ale lui Ioan Valcan, lider lugojean al Ligii Naționale a Județelor Abuziv Desființate, imediat după 1989, de a determina o decizie politică vizând reînființarea fostului județ Severin, au fost în van.

Nimeni din clasa politică nu era interesat de reînființarea unor județe (s-ar fi produs un efect de domino, fiecare fostă capitală de județ revendicându-și teritoriul), decizie care ar fi sporit semnificativ numărul unor instituții bugetate, dar și al funcționărimii, și așa supradimensionat.

Sediul Prefecturii, unde, în 1861, fusese instalat ca prefect (comite suprem) Emanuil Gojdu, binefăcătorul studențimii române din Pesta și Viena, a rămas uitat, neîngrijit, bântuit de fantomele trecutului, adăpostind câteva birouri, cabinete și instituții.

Clădirea ar fi putut renaște sub oblăduirea lui Josif Constantin Drăgan, care, prin anii ‘90, solicitase acordarea, prin vânzare, a sediului, pe care voia să-l transforme în policlinică studențească, angajându-se să amenajeze și parcul umbrit de secularii platani.

Lugojul, prin specificitatea toposului și etosului său (la răscrucea unor importante căi de comunicație), important punct de tranziție între Principatul Transilvaniei (via Comitatul Hunedoarei), un spațiu confiniar, o zonă tampon, o marcă între principatul Transilvaniei și Regatul Ungar, s-a constituit, timp de mai multe veacuri, în capitală (sau centru administrativ), în funcție de sistemul de organizare administrativă:

succesiune administrativă a Banatului de Severin, după dezastrul armatei ungare la Mohács (cu excepționala mărturie documentară a Diplomei Cavalerilor Ioaniți), capitală, în alternanță cu Caransebeșul, a Banatului de Lugoj-Caransebeș, capitală de district (cu consem-nări documentare în 1457 – Ladislau al V-lea Postumul -, la 1726, pe timpul prefectului Ioan Raț de Mehadia), sediu de cerc (Kreise), sub guvernatorul Iosif de Brigido, capitală a comitatului Caraș (din 1778, după încorporarea Banatului la regatul Ungariei și instaurarea administrației comitatense – așa-numitul absolutism luminat), apoi a comitatului Caraș-Severin (în perioada dualismului), a județului Caraș-Severin (după Marea Unire) și a județului Severin – din 1927, după reforma administrativă din 1926 –, până în 1950, când reforma administrativă de sorginte stalinistă (instituirea regiunilor și a raioanelor) a marcat începutul unui puternic regres economic, social și chiar cultural.

Între timp, clădirea – masivă, solidă, atractivă la vremea respectivă pentru ipotetice afaceri ce ar fi putut aduce profit pe termen scurt – a fost vândută (păgubos, am spune noi) de Primărie unei firme străine.

Cândva, muzeografii locali montaseră pe fațada clădirii o placă memorială, pe care erau inscripționați anii – adevărate perioade de glorie din istoria orașului – între care citadela fusese sediu administrativ.

După Marea Unire, vrednici edili înălțaseră, de o parte și alta a Prefecturii, busturile lui Ion I. C. Brătianu și Alexandru Mocioni, două figuri luminoase din istoria românilor.

Propunem actualilor edili, în a căror capacitate managerială credem, montarea unei plăci memoriale cu efigia în bronz a lui Emanuil Gojdu și refacerea grupului statuar distrus în timpul regimului stalinist.

Un prim pas într-o firească încercare de promovare culturală, pas cu pas, a Lugojului, veche capitală a românilor bănățeni, așezare cu rezonanță în istoria națională.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.