Prioritățile Lugojului, orașul muzicii / Pleiada marilor dirijori: Dimitrie Stan

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Constantin-T. STAN

În luna aprilie a anului 1940, în presa lugojeană se relata despre un spectacol muzical ce avusese loc în sala Cinematografului „Aro” din Sighet, alcătuit din lucrări de factură clasică, „un bine reuşit şi frumos concert simfonic dirijat de fiul Lugojului, d. prof. Dimitrie Stan, care dezvoltă în Maramureş o intensă activitate cultural-muzicală, fiind, în acelaşi timp, directorul Conservatorului de Muzică din Sighet, dirijorul Corului Episcopiei Ortodoxe din Maramureş şi comandantul Legiunii de Străjeri din Maramureş”. Absolvent al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti, Dimitrie Stan îşi începuse cariera didactică, în calitate de profesor de muzică, la Liceul din Odorhei, activitate continuată la Făgăraş, apoi la Sighet, unde preluase conducerea Corului ASTREI, dirijat de prof. Elisabeta Jurca, fostă coristă a Reuniunii „Ion Vidu” din Lugoj.

Debutul noului dirijor al Corului „Ion Vidu” în faţa publicului lugojean a avut loc în decembrie 1940, pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu”, cu un amplu repertoriu din literatura românească laică şi sacră. Producţia artistică a Conservatorului de Muzică, desfăşurată în 18 mai 1941, premergătoare tradiţionalului concert de sfârşit de an şcolar, a prilejuit aprecieri elogioase la adresa directorului instituţiei: „Domnia Sa se găseşte în fruntea Conservatorului, ca de altfel şi a Corului «Vidu», de abia de un an. Totuşi, acest scurt timp a fost de ajuns ca să ne convingem de calităţile sale cu totul distinse, ca şi de sufletul pe care-l depune în conducerea acestor instituţii culturale. D. Stan este un entuziast şi ar fi păcat ca lugojenii să nu tragă maximum de profit de pe urma dânsului, în fruntea unei instituţii care este, într-adevăr, o instituţie de prestigiu şi amor propriu lugojean” („Răsunetul”).

Sub auspiciile ASTREI Bănăţene, cu concursul Sindicatului Presei din Ardeal şi Banat, al şcolilor secundare, al Corului „Ion Vidu” şi al Corului Societăţii „Progresul”, în 19 februarie 1944, pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu”, a avut loc o serbare comemorativă închinată unor personalităţi culturale lugojene emblematice: Coriolan Brediceanu şi Ioan Popovici-Bănăţeanul. Corul „Ion Vidu” a interpretat lucrări de Ciprian Porumbescu (Adusu-mi-am aminte), Ioan Vidu (Moartea lui Mihai Eroul, cu contribuţia solistică a tenorului N. Sintescu, a basului V. Vodă şi a Dorei Stan, care a susţinut acompaniamentul pianistic), Timotei Popovici (Avram Iancu, regele munţilor), Aurel E. Peteanu (Ardealul, cu solo de bariton, pe versurile Doinei Peteanu, opus dirijat de autor), iar Corul Societăţii „Progresul”, dirijat de Aurel E. Peteanu, a prezentat Spre Ardeal de Tiberiu Brediceanu. Un amplu recital liric din creaţia proprie au susţinut Veturia Constantinescu, Iustin Ilieşiu, Grigore Bugarin, Zaharia Bârsan şi Florica Ciura-Ştefănescu. Muzica instrumentală a fost prezentă prin elevii Alexandru şi Ioan Racolţa (voce şi vioară), acompaniaţi la pian de Ioan Kunst, viitorul mare handbalist.

Anul 1946 a debutat cu iniţiativa Sindicatului Profesorilor Secundari din Lugoj, vizând omagierea lui Ioan Vidu la 15 ani de la săvârşirea sa. În 2 februarie, dimineaţa, după oficierea parastasului la biserica ortodoxă (cu răspunsurile liturgice intonate de Corul „Ion Vidu”, sub bagheta lui Dimitrie Stan), a fost dezvelită o placă comemorativă de marmură, montată pe casa natală a maestrului de reprezentanţii Casinei Române, iar după-amiaza, pe scena Teatrului, în cadrul unui spectacol coral comemorativ închinat autorului Răsunetului Ardealului, au cântat reuniunile reprezentative lugojene: Corul „Ion Vidu”, Societatea Corală „Lira” (dirijor: Octavian Bacău), Corul Societăţii „Progresul” (R. Popescu) şi corurile elevilor din clasele secundare de la Liceul Teoretic de Fete „Iulia Hasdeu” (Minerva Iacob), Liceul Industrial, Liceul Comercial „Ioan Popovici-Bănăţeanul” (D. Stan), Şcoala Normală de Fete (dna Oprescu) şi Liceul Teoretic de Băieţi „Coriolan Brediceanu” (O. Bacău). După o conferință dedicată memoriei lui Vidu, D. Stan a interpretat, în fruntea coralei sale, Mântuire, Negruţa şi Ana Lugojana. „Execuţia bucăţilor este corectă, frumoasă, nuanţată, impresionantă; vocile vibrează, sub conducerea pricepută a dirijorului Stan, ca vioara sub arcuşul măestru” (Veturia Constantinescu).

În martie 1947, Dimitrie Stan, împreună cu un grup semnificativ de corişti, a părăsit vechea reuniune. Episodul formării unui grup dizident, care s-a constituit într-un nou cor, de factură laică, a fost surprins de un martor al evenimentului, coristul Iosif Popescu: „Schimbarea dispoziţiunilor statutare, ca şi unele fricţiuni de ordin personal, începute încă din anul precedent, au adus cu sine grave disensiuni între conducerea administrativă şi cea muzicală a Reuniunii, care, până la urmă, au avut ca urmare plecarea profesorului D. Stan de la conducerea muzicală a Reuniunii, dimpreună cu un grup de vreo 20 de corişti. Cu acest nucleu, prof. D. Stan a format, în cursul anului 1947, un alt cor, care s-a încadrat în Teatrul Popular, purtând denumirea Corala Municipală, până în 1948 când s-a format Ateneul Popular «Eftimie Murgu», care, din 1953, a luat denumirea Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, iar corul a luat denumirea Corul «I. Vidu» al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.

Într-o perioadă politică marcată de efectele nefaste ale proletcultismului, evitând preluarea ariei repertoriale saturate de elogiile aduse noii clase politice, Dimitrie Stan s-a orientat spre genul operetei. Intransigent, refractar faţă de atitudinile obediente şi limbajul encomiastic, Dimitrie Stan a manifestat un surprinzător spirit de frondă, într-un peisaj social-politic sensibil, caracterizat prin delaţiuni, oportunism, laşitate, imoralitate, amatorism, impostură şi inconsecvenţă intelectuală. Pe tot parcursul cercetării documentelor de epocă nu am întâlnit o singură frază explicită sau desprinsă din context, în care tânărul profesor de muzică să rostească un cuvânt de proslăvire la adresa reprezentanţilor diverselor formaţiuni politice satelit care gravitau pe orbita ideologiei comuniste de tip sovietic.

Prin atitudinea sa, prin consecvenţa principiilor sale exprimate cu o surprinzătoare claritate şi fermitate, Dimitrie Stan și-a atras respectul factorilor politici, care, ulterior, l-au acceptat. Din trunchiul vechii şi glorioasei Reuniuni Române de Cântări şi Muzică s-au desprins, ca două ramuri izvodite din aceeaşi matcă, două corale: Corul bisericesc „Ion Vidu”, care, în noile împrejurări, urmându-şi menirea tradiţională, a devenit indisolubil legat de activitatea bisericii ortodoxe locale, şi Corala Teatrului (căreia, ulterior, i s-a atribuit numele „doinitorului Bana-tului”), adaptată plenar noilor realităţi sociale şi artistice, cu mari disponibilităţi pentru preluarea unei arii repertoriale variate, consistente (de factură laică sau religioasă), în consonanţă cu principiile artei profesioniste.

Chiar dacă a fost nevoit, împotriva voinţei sale, să facă unele minimale concesii, inclusiv de ordin repertorial, Dimitrie Stan a fost personalitatea providenţială care a tranzitat două epoci diametral opuse, păstrându-şi verticalitatea intelectuală, morală şi profesională. Fără curajosul său gest din martie 1947, probabil că activitatea Corului „Ion Vidu” s-ar fi disipat în perpetue şi meschine conflicte interne, determinând numirea unui dirijor pe criterii politice, iar profesionalizarea corului ar fi rămas un simplu deziderat.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.