Prioritățile Lugojului, orașul muzicii / Festivalul Coral Internațional închinat lui Ioan Vidu

Constantin-T. STAN

Numele lui Ioan Vidu a dobândit, odată cu trecerea timpului, o aură legendară, etern simbol al Lugojului, urbe ce se identifică cu numele său. În decursul peregrinărilor mele artistice, ca membru de opt lustri al coralei ce-i poartă numele, în cuprinsul celor mai diverse spații geografice și culturale naționale, dar și peste hotare, am avut surpriza să constat că numele său era asociat cu citadela care l-a adoptat și căreia i-a dedicat întreaga sa viață și creație.

Originar din comitatul Arad (satul Mânerău), botezat într-o familie de mândri moți (de unde cerbicia sa în lupta fără preget, cu armele curate și nobile ale artei, în fața nedreptăților și umilințelor naționale), a rămas orfan de la o fragedă vârstă. Pronia, darnică cu cel hăruit a-și închina darurile ursitoarelor cântării și slăvirii ființei naționale, i-a hărăzit protecție, sub nimbul luminos al străbunei biserici ortodoxe, păstrătoare a însemnelor tricolorului și a spiritului național în vremuri de restriște: protopopul Constantin Gurban, care și-a asumat înfierea sa, iar mai târziu Vincențiu Babeș, unul dintre ocrotitorii săi: „Când corul dirijat de [Ioan Vidu] debutează, în Duminica Tomii, la deschiderea sesiunii Sinodului Diecezan, cei de față văd un tânăr dirijor ale cărui aptitudini făgăduiau mult. Ca deputat sinodal a asistat și Vincențiu Babeș – tatăl profesorului dr. Victor Babeș, pe atunci magistrat la Budapesta și personaj de seamă al românilor ardeleni –, care își dă numaidecât seama ce comoară au descoperit” (Aurel Constantinescu).

Aducerea la Lugoj, citadela românismului bănățean, a unei personalități care să coaguleze, prin arta sa, dorurile pentru frații de peste munți, să cultive aspirațiile identitare ca pavăză împotriva deznaționalizării, a fost un deziderat constant al ierarhilor bisericii ortodoxe, dar și al politicienilor români devotați idealului național. Episodul aducerii lui Vidu la Lugoj este evocat de Nicolae Ursu: „La începutul anului școlar 1888 [la Preparandia arădeană], fie în urma insistențelor episcopului arădean de atunci, Goldiș, care ar fi dorit ca tânărul profesor de la Școala Confesională să se călugărească, în dorința, desigur, de a-l sălta apoi pe treptele cele mai înalte în ierarhia aceasta, ceea ce compozitorul n-a acceptat, fie în urma perspectivelor unei vieți artistice mai bogate și mai variate ce i-a oferit-o Lugojul, prin invitația celor doi reprezentanți ai vieții culturale și sociale de atunci: Coriolan Brediceanu și George Dobrin, Ioan Vidu părăsește Aradul și se transferă la Lugoj”.

Dincolo de uriaşa dimensiune culturală a personalităţii sale, Ioan Vidu a fost un activ şi devotat membru al cetăţii, Lugojul său iubit, şi în plan civic şi politic. Mare admirator al lui Ion I. C. Brătianu, Ioan Vidu a deţinut funcţia de consilier al urbei de pe malurile Timişului, din partea PNL, apoi, după moartea cărturarului George Popovici, protoiereul de pioasă aducere-aminte (membru corespondent al Academiei Române), a preluat preşedinţia organizaţiei locale a partidului. În panegiricul rostit cu prilejul trecerii sale la Domnul (7 februarie 1931), dr. Cornel Corneanu transmitea publicului lugojean îndoliat un vibrant mesaj în numele Partidului Naţional Liberal: „La plinirea vremii pe care, cu sufletul înălţat şi neîntinat de parvenire, a tradus-o în fapte de bronz, pilduitoare pentru această generaţie puţin înţelegătoare a rostului ei, Ioan Vidu, sfios şi modest, se înşiruie sub stindardul politic al lui Ion I. C. Brătianu. Această mărturisire de credinţă a lui, în zorile vieţii noastre politice din România Mare, a fost un preţios talisman pentru Ion Brătianu în sforţările sale uriaşe pentru întregirea acestei provincii româneşti. N-a primit onoruri, n-a primit situaţii. A primit numai, după moartea tovarăşului său de lupte şi suferinţe, prota Lugojului – un alt vizionar al ideii bănăţene –, prezidenţia organizaţiei naţional-liberale din Lugojul său atât de drag. […] PNL şi şeful său, dl I. G. Duca, se închină cu smerenie, recunoştinţă şi admiraţie memoriei veşnice a lui I. Vidu. Erou a fost şi o să mai fie!”

Organizarea unei noi ediții a Festivalului Coral Internaționale „Ion Vidu” ar trebui să țină seama de următoarele deziderate, în urma epocalei erori a autorităților locale, în 2013, de a rata aniversarea celor 150 de ani scurși de la nașterea doinitorului Marii Uniri: organizarea unei conferințe naționale omagiale, a unei expoziții documentare, care să reunească, în măsura posibilităților, materiale din colecțiile publice și private dispersate în varii locații, conferirea unor diplome și distincții, confecționarea unor însemne aniversare și, mai ales, cinstirea bisecularei instituții de către forurile culturale și politice de la cel mai înalt nivel.

 

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.