Primarul Dobra explică de ce sunt atâtea șantiere deschise

Călin Dobra despre parcările cu plată: „Când încerci să faci disciplină apar nemulțumiri”

Mai multe șantiere deschise simultan în Lugoj au stârnit nemulțumirea și întrebările locuitorilor, afectați de restricțiile de circulație și de disconfortul creat de lucrări.

Primarul Călin Dobra a explicat că administrația locală nu poate opri sau amâna proiectele aflate în derulare, deoarece acestea sunt finanțate din fonduri europene și trebuie realizate în termenele stabilite prin contracte.

Edilul subliniază că majoritatea lucrărilor aflate în desfășurare sunt finanțate din fonduri europene, iar fiecare proiect are un calendar strict de execuție și finalizare, care trebuie respectat.

„Primăria Lugoj nu poate decide când începe sau când se oprește un șantier. Calendarul lucrărilor este stabilit prin contractele de execuție, iar nerespectarea acestuia poate avea consecințe grave”, a transmis primarul Călin Dobra.

Potrivit edilului, orice întârziere poate duce la pierderea finanțării europene, iar cheltuielile ar trebui suportate ulterior din bugetul local, adică din banii contribuabililor din Lugoj.

Acesta este motivul pentru care mai multe șantiere sunt deschise în paralel, chiar dacă situația creează un disconfort temporar pentru locuitori.

Primarul a mai precizat că, la finalizarea investițiilor, orașul va beneficia de o infrastructură modernizată, mai sigură și de condiții mai bune pentru locuitori.

Lavinia MUNTEANU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.