
Prima zăpadă din zona Lugojului din acest an a cauzat și primul accident rutier, în a doua zi a noului an. O mașină a derapat și s-a răsturnat, joi dimineața, pe drumul județean 609, care leagă Lugojul de localitatea Hezeriș.
În autoturism se afla doar șoferița, care a fost scoasă din mașină de echipele de la descarcerare.
„În jurul orei 09:10 am fost solicitați să intervenim la un accident rutier pe DJ 609, între localitățile Lugoj și Hezeriș. La locul accidentului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de prima interventie, un echipaj SMURD, 11 pompieri și un echipaj SAJ. În autoturismul răsturnat se afla doar șoferul, care a rămas blocat în urma impactului. Victima de sex feminin a fost extrasă de către echipajul de descarcerare și predată conștientă echipajului medical pentru a fi transportată la spital”, au anunțat reprezentanții ISU Timiș.
Lasă un răspuns