Poveștile nespuse ale artizanilor lugojeni (II)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Dan TIMARU

Există proiecte care pun în valoare mesteșugurile tradiționale și perpetuează tradiția, printre tineri, oferindu-le un context de dezvoltare. Un astfel de proiect este „Artizan Lugojan”, inițiat de Mădălina Mahu și Anca Teslevici.

Pentru că prima etapă a proiectului Artizan Lugojan este identificarea și promovarea artizanilor locali, Ziarul Actualitatea vă prezintă câțiva dintre ei:

Adriana Claudia Petruți

Adriana Claudia Petruți este sibiancă, stabilită în Lugoj de peste 10 ani. Absolventă de studii în domeniul farmaciei, Adriana si-a regăsit vocația în 2019 când a realizat prima cremă solidă și un balsam de buze. Au urmat multe ore de cercetare și testare în arta produselor de îngrijire, astfel a descoperit rețete pentru alte creme de corp, față, diferite unguente, săpunuri naturale din uleiuri și unturi vegetale, uleiuri esențiale și parfumate. Pe lângă produsele de îngrijire artizanele, Adriana împreună cu soțul ei sunt crescători de albine. Cunoscând efectele terapeutice pe care le are ceara de albine, a decis să o utilizeze și în produsele realizate de ea. În scurt  timp abilitățile și curiozitățile Adrianei s-au extins și a început să confecționeze lumânări din ceara creată de albinele crescute de ea. Pentru Adriana artizanat înseamnă unguente, creme de corp și față, balsamuri de buze, bile de baie, săpun natural, șampon solid, lumânări din ceară de albine și lumânări parfumate din ceară de soia, obiecte decorative. Adriana ne spune că realizează aceste obiecte cu multă dragoste, răbdare și pasiune.

Sorin Schutz

Sorin Schutz a fost grafician și profesor de desen. Cu-riozitatea și dorința de a crea obiecte l-a determinat să experimenteze mai întâi lemnul. Prelucrarea lemnului nu a fost suficient de exactă pentru meticulozitatea lui, astfel că în scurt timp a început să testeze fierul, material de care s-a atașat  încă de la prima lucrare. Primele lucrări au fost piese mici, obiecte artizanale, de la care a trecut la obiecte metalice de mari dimensiuni (porți, garduri, scări, pergole, mobilier de grădină). Sorin Schutz practică această meserie de peste 15 ani, s-a autoinstruit și a căutat meșteri de la care să afle secretele pe care nu le-a putut descoperi singur. Pregătirea în arte plastice l-a ajutat mult în acest domeniu, întrucât prelucrarea fierului necesită foarte multă răbdare, atenție, meticulozitate și creativitate. Fierul se lucrează în mm, fiecare tăietură, sudură contează pentru realizarea unei lucrări de calitate.

Mădălina Mahu

Mădălina Mahu este arhitect, implicată în inițiative de protejare a patrimoniului și în acțiuni culturale în Timișoara.

Anca Teslevici

Anca Teslevici are legături adânci în comunitățile minoritare ale zonei, conexiuni puternice cu artizanii locali și își dorește să consolideze o comunitate activă în Lugoj.

Daciana Vuia

Daciana Vuia este director al Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, absolvent al secției de Istorie din cadrul Universității de Vest Timișoara, cu un master în Managementul Resurselor Culturale, muzeograf și etnograf, expert în bunuri cu valoare etnografică. Daciana Vuia este dedicată promovării constante a artelor și meșteșugarilor în rândul comunității locale.

Szabacsi Laura Stefania

Szabacsi Laura Stefania realizează figurine din ipsos care pot fi pictate de către copii sau adulți. A învățat singură secretele turnării ipsosului, iar primele obiecte realizate au fost pictate chiar de către copiii ei. Entuziasmul acestora a determinat-o să le confecționeze și pentru vânzare. Astfel a început să realizeze figurine cu tematică în funcție de sezon.  A învățat să creeze figurine diverse, iar acum realizează magneți de frigider, figurine pentru ornamentarea ghivecelor de flori, seturi educaționale pentru copii, legume, fructe, animale păsări, cifre litere, rame foto. Obiectele realizate de Szabacsi Laura Stefania le găsiți pe pagina ei de facebook Figurine ipsos Lugoj.

Bogdan Tudorescu

Bogdan Tudorescu este cel mai tânăr dintre artizanii proiectului, fiind și câștigător al fazei naționale a Olimpiadei de „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Bogdan este expert în realizarea opincilor. El ne poate povesti multe despre acest meșteșug, de la originea opincilor până la materialele din care se confecționează sau modelele specifice fiecărei regiuni.

Ciprian Mert

Ciprian Mert este mesteșugar și profesor, dornic să transmită tradițiile bănățene generațiilor tinere. Provenind dintr-o familie de dascăli, profesorul Mert a dus tradiția mai departe și a format copii de care este mândru. Bogdan Tudorescu este unul dintre ucenicii lui.

Corina Mocanu

Corina Mocanu este designer. De-a lungul parcursului profesional a avut diferite proiecte artistice și artizanale, a realizat multiple ateliere pentru copii, creează broderii și este pasionată de sustenabilitate. În prezent are un atelier care oferă o nouă șansă articolelor de îmbracăminte.

Victor Nemecsek-Căprariu

„Lugojul mai are un singur coșar autorizat, Victor Nemecsek-Căprariu, și ne bucurăm mult că am reușit  să îi trezim interesul pentru proiectul nostru și a acceptat să facă un atelier împreună cu copiii de la Liceul Tehnologic Valeriu Braniște. Elevii au fost foarte fericiți să afle tainele acestei meserii și importanța curățării periodice a hornurilor. Au aflat cum se curăță un horn și principiile construirii unei teracote trainice și sigure.

* * *

Artizan Lugojan va fi prezent la Noaptea Muzeelor Lugoj. Vă așteptam în data de 14 mai, la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, începând cu ora 14:00. Veți avea ocazia să faceți  cunoștință cu o parte din artizanii noștri și să imprimați textile prin diferite tehnici, cu plante și cu vinil”, spun inițiatoarele proiectului „Artizan Lugojan”, Mădălina Mahu și Anca Teslevici.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.