La 31 august 1902, la ora 11, Lugojul inaugura unul dintre viitoarele sale simboluri – Podul de Fier peste Timiș. La 124 de ani de la acel moment, muzeograful Cristian Oliviu Gaidoș readuce în atenție istoria construcției, dar și situația actuală a monumentului.
„La 31 august 1902, Lugojul trăia una dintre marile sale zile de sărbătoare. După un şantier de un an (lucrarile au fost începute în iulie 1901) noul pod de fier peste Timiș era pregătit să fie predat circulației.
Vechiul pod de lemn, care vreme de decenii făcuse legătura între cele două maluri ale orașului, își încheiase definitiv existența la 4 septembrie 1901, ora 15:00. Ultimul lugojean care l-a traversat înainte de închiderea sa a fost, potrivit relatării din presa vremii, Ștefan Bercean.
Aproape un an mai târziu, în dimineața zilei de 31 august 1902, mii de oameni se adunaseră în jurul podului. Locuitori ai orașului, doamne și domni îmbrăcați de sărbătoare, dar și oameni veniți de la țară în costume tradiționale, umpleau străzile și împrejurimile podului
La ora 11 fix, oficialitățile și invitații s-au îndreptat către pod.
La capătul acestuia îi aștepta o mulțime impresionantă, iar noua construcție era împodobită cu flori și steaguri.
Inginerul-șef regal Béla Buday, reprezentând Ministerul Comerțului, s-a adresat primarului Árpád Marsovszky, iar după scurtul său discurs a declarat noul pod peste Timiș deschis circulației publice.
A urmat momentul simbolic al inaugurării: panglica de flori întinsă peste pod a căzut, iar în aceeași clipă salvele de tun și uralele miilor de lugojeni au anunțat deschiderea oficială.
Primarul Árpád Marsovszky a răspuns discursului lui Buday și a preluat podul în numele orașului.
Apoi, în sunetele Marșului Rádetzky și în mijlocul salvelor de tun, oficialitățile și mulțimea au traversat pentru prima dată noul pod.
Ceremonia oficială s-a încheiat, dar sărbătoarea a continuat. La prânz a avut loc un banchet festiv la hotelul „Magyar Király”, actualul Hotel Dacia, unde au fost rostite numeroase toasturi în cinstea Regelui Franz Joseph, a orașului Lugoj și a celor care contribuiseră la realizarea podului.
Programul festiv a continuat apoi într-o atmosferă de sărbătoare la Café Corso, cafeneaua în stil Art Nouveau, recent deschisă la parterul Palatului Bejan, pe locul unde se află astăzi magazinul de materiale.
În spatele acestei construcții s-au aflat numeroși oameni, fiecare având un rol important.
Proiectul a fost realizat de inginerul-șef regal Sándor László (seful Biroului Județean de Construcții Caraș- Severin), iar substructura a fost executată de firma Hoffmann, Mandel și Quittner din Budapesta.
Suprastructura metalică a fost fabricată la Uzinele StEG din Reșița, iar lucrările de asfaltare au fost realizate de antreprenorul arădean Antal Szirmai.
Supravegherea generală a construcției i-a revenit inginerului-șef regal Béla Buday, iar conducerea efectivă a lucrărilor a fost asigurată inițial de inginerul orașului Lugoj , István Grundböck, apoi de inginerul regal Mihály Gombos.
Printre cei care apar în relatarea festivităților se mai numără Árpád Marsovszky, primarul orașului Lugojul, Károly Fialka, subprefectul județului Caraș-Severin (Krassó-Szörény), consilierii Dr. József Fényes, Dr. Nándor Fränkl, Dr. Gyula Rosenthal, Dr. József Haus, precum și inginerul Székely, dirigintele de șantier.
Pentru pod fusese prevăzut un buget de 250.000 de coroane. În bilanțul final prezentat în relatarea vremii sunt consemnate:117.561 coroane și 97 fileri – substructura; 75.521 coroane și 53 fileri – structura de fier; 12.507 coroane și 75,591 fileri – asfaltarea; 205.690 coroane și 97 fileri – totalul acestor lucrări; 45.376 coroane și 17 fileri – zidul de sprijin.
Din economiile realizate în cadrul lucrărilor au fost acoperite, potrivit relatării, și cheltuielile pentru rambleu.
Podul are două deschideri de câte 35 de metri, susținute de un pilon central. Este construit din grinzi cu zăbrele nituite, are partea carosabilă și două trotuare, iar pentru realizarea structurii metalice au fost folosite aproximativ 185,554 tone de fier.
Timpurile se schimbă, oamenii trec, orașul se transformă. Podul de Fier însă rămâne un martor al dezvoltării Lugojului. De ce lucrările de reabilitare nu au fost niciodată pe măsura importanței sale: un pod cu o asemenea valoare pentru istoria orașului nu a fost tratat ca monument istoric, dar nici nu a fost modernizat astfel încât să poată face față cerințelor traficului contemporan!”
Cristian Oliviu Gaidos, muzeograf
Foto: Ladislau Naschitz, colorizată cu AI, august 2026
Lasă un răspuns