
Urmărește-ne pe Telegram și Google News
Platforma Liberal Conservatoare, noua mișcare politică avându-l la conducere pe Raul Ambruș, se extinde la nivel județean.
Peste 1.100 de persoane au participat, duminică, 5 iunie 2022, la Timișoara, la lansarea Platformei Liberal Conservatoare la nivel județean, ocazie cu care Raul Ambruș a anunțat că noua mișcare politică, înființată în luna noiembrie 2021, are deja constituite 39 de organizații în județ.
„Noua mișcare politică își dorește să apere și să promoveze valorile liberale, deoarece alte partide politice intitulate liberale au abandonat aceste principii, iar electoratul de dreapta are nevoie de o reprezentare puternică în tot ceea ce înseamnă susținere a mediului privat, a libertății individuale și a dezvoltării economice a comunității, având ca piloni de bază credința și familia.
Am constituit un Biroul Politic Local la Timișoara alcătuit din 50 de persoane, 16 structuri ale platformei la nivel de cartiere ale municipiului și am format organizațiile de seniori și de tineret în cadrul platformei.
Următorul pas a fost înființarea de structuri la nivelul unităților administrativ teritoriale și pot să anunț că avem deja, după doar 6 luni de la lansare, primele 39 de organizații.
De aceea consider că această Platformă nu este o organizație oarecare, și cred cu tărie că nu mai există în țară una atât de unită și de mobilizată ca și a noastră, în care să fim cu toții o familie, care, împreună, în 2024, vom reprezenta cea mai puternică mișcare politică din județ deoarece ne vom prezenta în fața alegătorilor cu fruntea sus, nefiind o emanație a unor jocuri de culise sau a unor traseiști de profesie”,
a declarat Raul Ambruș.
Printre unitățile administrativ-teritoriale în care au fost constituite organizații ale Platformei Liberal Conservatoare se află și municipiul Lugoj.
„Una din cele 39 de organizații constituite este la Lugoj, unde există un grup de inițiativă de 20 de persoane, de toate vârstele, de la studenți la seniori.
Coordonatorul este Ciorba Răzvan Denis și ne propunem să ne dezvoltăm ca și număr de membri și să ne extindem cât mai mult la nivel de județ, după ce în Timișoara am depășit numărul de 1.100 de membri.
Ca și viziune politică, ne dorim să menținem un dialog deschis cu celelalte forțe politice care respectă aceleași principii și valori, de a promova o mai mare transparență în viața publică, o cheltuire eficientă a resurselor publice și promovarea meritocratică în funcții publice a oamenilor profesioniști și bine pregătiți”,
a mai declarat, pentru Lugoj Expres.ro, Raul Ambruș.
Cei care doresc să se înscrie în Platforma Liberal Conservatoare o pot face accesând pagina de internet: https://www.platformaliberalconservatoare.ro/
Lasă un răspuns