Pedofilul din Remetea Mare, care era, culmea, agent de pază, dorea să întrețină raporturi sexuale cu două fetițe de 10 ani

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Joi, 11 ianuarie 2018, un agent de pază, în vârstă de 41 de ani, din Remetea Mare, a fost ridicat de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timişoara, în timp ce aştepta, la Timişoara, două fetiţe de 10 ani, cu care şi-a dat întâlnire pe Facebook.

Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, bărbatul, monitorizat într-o anchetă DIICOT pentru pornografie infantilă, şi-ar fi dat întâlnire cu două fetițe în vârstă de 10 ani, la Timişoara. Tatăl uneia dintre fete a fost cel care a făcut o plângere la Poliţie împotriva bărbatului, după ce a descoperit pe Facebook mai multe conversaţii pe care fiica sa le-a avut cu acesta, începând cu luna decembrie a anului trecut.

„I-am făcut un cont de Facebook ca să vorbească cu colegii ei. La un moment dat, am primit niște cereri de prietenie dubioase. Inițial, fata mea s-a împrietenit cu contul unei alte fetițe. Ulterior, mi-am dat seama că este vorba despre altceva. Individul a intrat în vorbă cu fiica mea și a întrebat-o câți ani are, apoi, încet încet, a dus discuțiile unde a vrut el. A întrebat-o dacă vrea să învețe anatomie și dacă vrea să învețe despre organele sexuale femeiești și bărbătești. I-a cerut poze și, ca să o convingă, i-a trimis, pe chat, poze cu fetițe dezbrăcate. A ajuns până acolo încât să-i trimită un filmuleț în care era filmată de aproape o scenă cu sex oral. Când mi-am dat seama ce se întâmplă, am anunțaț poliția”, a declarat, pentru pressalert.ro, tatăl victimei.

În timpul discuţiilor, bărbatul a întrebat-o pe victimă dacă mai are vreo prietenă şi au stabilit să se întâlnească la Timişoara, pentru a întreţine raporturi sexuale cu amândouă.

Bărbatul, de 41 de ani, din localitatea Remetea Mare, este bănuit de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și pornografie infantilă.

Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018, cel în cauză, utilizând un cont fals pe o rețea de socializare, s-ar fi împrietenit cu o minoră de 10 ani și i-ar fi trimis acesteia materiale pornografice cu altă minoră. De asemenea, bărbatul i-ar fi solicitat minorei de 10 ani fotografii cu aceasta nud.

Pentru documentarea activității infracționale a bărbatului, în cursul zilei de 11 ianuarie a.c., în cauză au fost efectuate 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Timișoara și localității Remetea Mare. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 2 telefoane mobile, 7 dispozitive de stocare a datelor informatice și 6 memory-stick-uri.

Cel în cauză a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, pentru audieri, fiind reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și pornografie infantilă.

Polițiștii continuă  cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului. La activități au participat și polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Timiș și de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș. (A. P.)

(sursa foto: pressalert.ro)

Despre admin 6587 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.