Volei. Pauză în Play-Off

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

După meciurile ce au loc în week-end şi luni în Play-Off Divizia A 1 ( Ştiinţa Bacău – Agroland Timişoara, C.S.M. Târgovişte – C.S.M. Lugoj şi C.S.M. Volei Alba Blaj – C.S.M. Bucureşti), competiţia ia pauză în perioada Sărbătorilor Pascale, reluându-se ulterior cu jocurile din 14 aprilie.

Rezultatele etapei   a V – a din Play-Off  1 – 6 :

C.S.U. Ştiinţa Bacău – C.S.M. Lugoj = 3 : 0 (26:24, 25:17, 25:7) 

Deplasând un lot restrâns de sportive în Moldova, C.S.M. Lugoj a reuşit totuşi două seturi bune în faţa gazdelor, cedând clar în ultima parte a jocului. Blocajul şi serviciul, statistic net superioare în favoarea Bacăului, plus faptul că în destul de mare parte a timpului coordonarea lugojeană i-a revenit tinerei Natalia Preda au dus la un scor scontat la seturi, Bacăul neîmpăcându-se nicidecum cu gândul că va rata podiumul şi în acest sezon. Principalele realizatoare:  Cazacu (15)  şi Rogojinaru (14) la gazde, Cveticanin, Bălae şi Jakic, toate câte 8 puncte pentru Lugoj.

Agroland Timişoara – C.S.M. Bucureşti = 2 : 3 (23:25, 25:22, 12:25, 25:13,9:15)

Joc previzibil, foarte bun, pe malul Begăi, în care liderul şi-a dovedit din nou regresul din ultima  perioadă, în timp ce amfitrioanele au confirmat că se află pe un drum solid la prima lor participare în elită. Deşi lipsite de una din piesele de bază, centrul Petra, folosind la schimb una din speranţele voleiului viitorului apropiat – Orlandea, Agroland smulge un punct important superpotentei echipe a Capitalei, care este pe cale să rateze, în meciul decisiv de la Blaj ( luni, 2.04., orele 17.30, Digi Sport), titlul de care a fost la un moment dat foarte sigură. Principale realizatoare: Pîrv (16)  Bacşiş şi Lakovic ( câte 15) la gazde, Baciu (17), Brakocevic (14) şi Medic (12)  pentru C.S.M..

C.S.M. Târgoviște C.S.M. Volei Alba Blaj =  0 : 3 (24:26, 25:27, 19:25)

Meci foarte disputat, arbitraj îndelung contestat de gazde într-una din partidele ce puteau încurca serios calculele Blajului, după ce trupa spaniolului Naranjo învinsese C.S.M. Bucureşti în capitală, chiar cu o etapă în urmă. Senzaţională evoluţie a cubanezei Ana Cleger, determinantă în succesul trupei conduse de Darko Zakoc. Formaţie aflată într-o perioadă de mari încercări, sprintul pentru titlu şi Cupa României, plus marele bonus – show de Final Four în Champions League (Bucureşti, 5-6 mai).

Principalele realizatoare: Collar (12), Fairs (11) şi Roşca (11) pentru dâmboviţence,  Cleger (30 !!!)  Crncevic (12) şi Nneka (9)  pentru Blaj.

Clasament:  1. C.S.M. Bucureşti 64 p. (un joc în plus disputat), 2. C.S.M. Volei Alba Blaj 59 p., 3. C.S.M. Târgovişte 46 p., 4. C.S.U. Ştiinţa Bacău 44 p., 5. A.C.S. Agroland Timişoara 42 p.,  6. C.S.M. Lugoj 20 p. (un joc în plus). 

În ce ne priveşte, două dintre voleibalistele Lugojului ocupă în continuare poziţii foarte bune în topurile realizate pe procedee în ansamblul campionatului Diviziei A 1:

Nina Jakic ocupă locul 1 cu cele mai multe blocaje cu punct – 60, urmată de Faleş – 54, Bacşiş – 48, Nneka şi Petra – ambele 47.

Gabriela Bălae se află pe locul cinci în ierarhia realizatoarelor cu 280 de puncte, după Roxana Bacşiş – 349, Milagros Collar 335, Ioana Baciu – 323 şi Ana Cleger – 285.

În topul aşilor din serviciu realizaţi în ediţia actuală de campionat conduce Andreea Petra (Agroland) cu 46 de reuşite, urmată de Gabriela Bălae şi Nina Jakic- Lugoj, ambele 38, Erin Fairs (Târgovişte) – 36, pe locul cinci situându-se Roxana Bacşiş – 30 (Agroland).

Pentru lugojence urmează deplasarea la Târgovişte, formaţie în compania căreia au reuşit jocuri curajoase şi rezultate bune.

După o pauză competiţională oficială (în care este posibil să primim vizita echipei Steaua Roşie Belgrad, care a contactat în aceste zile voleiul pentru un joc amical), prima apariţie în campionat are loc sâmbătă, 14 aprilie, la Sala Sporturilor, când vom da replica actualei campioane, C.S.M. Volei Alba Blaj. Fiţi, aşadar, în continuare alături de grupul C.S.M. Lugoj – volei !

                                                                                                             Dan H. BRUDIU

                                                                                                     

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.