Pași spre carieră! Elevii de clasa a VIII-a au șansa de a-și alege liceul, în cadrul Târgului Ofertelor Educaționale

Share Button

Elevii de clasa a VIII-a vor avea ocazia să ia o decizie în ceea ce privește viitorul lor școlar și profesional.  Această oportunitate o vor avea joi, 16 mai, de la ora 10, atunci când la Universitatea Europeană Drăgan va avea loc deschiderea Târgului Ofertelor Educaționale, intitulat “Pași Spre Carieră”. Evenimentul este inițiat de către Inspectoratul Școlar Timiș, în colaborare cu Centrul Județean de Asistență Psiho- Pedagocică, Consiliul Județean al Elevilor și Liceul Tehnologic “Valeriu Braniște” din Lugoj.  La eveniment vor participa un număr de opt licee din Lugoj, Nădrag,  Făget, Buziaș și Recaș, care își vor prezenta oferta educațională.

 “Fiecare dintre acești copii trebuie să vină să vadă ce li se oferă, iar decizia pe care o vor lua trebuie să fie una conștientă, una responsabilă, una asumată. Ne-am dori ca acești copii să ia decizia cea mai bună pentru ei, să se potrivească lor, mai degrabă decât alegrea aceea: știți merg cu celălalt coleg”. Evenimentul în formatul acesta nou este la prima ediție, doar că Târgul Liceelor la Lugoj s-a desfășurat de ani buni și de fiecare dată participarea a fost masivă, elevii au fost interesați. În fiecare an liceele participante devin din ce în ce mai competitive în sensul că au arătat și mai mult elemente de atractivitate pentru elevii de clasa a VIII-a”,  a declarat Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște”. 

 Dacă până acum erau în majoritate licee din Lugoj, acum oferta educațională s-a extins și s-a diversificat, prin prezența liceelor din împrejurimi. Organizatorii așteaptă să fie prezente oficialități locale și județene, reprezentanți ai agenților economici din oraș și nu în ultimul rând elevi, însoțiți de părinți și profesori.

Alina DAMIAN

 

574

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.