Partide politice românești în interbelic (11)

Ioan Vidu: Partidele Politice (2)

Partidele venite la conducerea țării își plasează aderenții în funcțiunile alese ale Statului. Toți fură, iar orânduielile statului merg greoi. Analfabeții și îmbulzitorii partidelor: indivizi buni de gură, dar slabi la fapte. Cei mai lacomi și care au merite pentru partid sunt plasați la posturile unde se pot face afaceri bune.

Oricare partid venit la conducerea țării, lucrul dintâi îl are ca să-și plaseze aderenții în funcțiunile cele mai alese ale Statului. Cei de alt partid trebuie să plece și să-și ia lumea în cap. De aceea, fiecare caută ca, până ce partidul său stă la putere, să se asigure materialmente pentru zilele când partidul său va trebui să plece. De aici, apoi, urmarea că toți fură sau fac afaceri permise și nepermise, iar orânduielile statului merg greoi. Dar pe lângă această pacoste a țării, mai vine și alta, adusă de analfabeții și îmbulzitorii partidelor.

Fiecare partid trebuie să aibă la baza sa morală mai binele și frumosul Statului, căci dacă nu ar fi așa, n-ar avea dreptul să existe. Un principiu rău are însă fiecare partid. Acela de a înlocui funcționarii celuilalt partid cu aderenții săi când vine la putere. Acest principiu rău și imoral formează adevărata pacoste a țării, căci: niciun partid nu dispune de atâția indivizi calificați și cinstiți, care, cu demnitate, cinste și dreptate, să ocupe locul unde sunt puși. Prin urmare, ca să se salveze principiul, trebuie să se recurgă și la indivizi de cealaltă categorie, care, spre nefericirea țării și chiar a partidului, formează majoritatea absolută. Am văzut și vedem cum s-au făcut și cum se fac orânduielile țării prin acești indivizi, buni de gură, dar slabi la fapte.

Cei mai lacomi și care au merite nepieritoare pentru partid (onoare excepțiunilor) sunt plasați pe la posturile unde se pot face afaceri bune și rentabile. Ca să nu vorbim de altele, luăm de exemplu granițele țării, unde nu prea trece vagonul, nici încoace, nici încolo, până nu i se „ung” bine osiile. Suntem povestiți în toată lumea de această cinste ce se face țării. Dar ce le pasă unora de cinstea țării când e vorba să-și asigure existența pentru timpul când nu va mai fi partidul său la putere? De banul țării nu mai vorbim, căci țara suntem noi, cei ce plătim din greu ungerea acelor roți. Am trece cu vederea și le-am zice să le fie de bine, însă ni se tulbură sentimentul patriotic, gândindu-ne la faptul că ni se discreditează țara în străinătate, iar aici, acasă, ni se duplică prețul articolelor, pe care suntem siliți a le aduce de peste graniță. De ce se tolerează astfel de lucruri în detrimentul bunului și al frumosului țării?

Un domn ministru din guvernele anterioare, interpelat fiind pentru abuzuri de felul acestora, bazat pe puterea majorității parlamentare, în plină ședință, a răspuns: „Și în alte țări se fură!…” Logic este deci că dacă se fură în alte țări, trebuie să furăm și noi, cu alte cuvinte: avem dreptul să furăm.