„Omul Cetății” ne-a părăsit!

Era peste tot, în sălile de clasă din Liceul  Tehnologic ”Nicolae Stoica de Hațeg”, din Mehadia, vorbind oamenilor iubitori de cultură, invitați de onoare ai acestei comune faimoase, era  în satele învecinate,  în orașe culturale, pletele sale albe ascultau smerite poveștile adevărate spuse de stăpânul lor, cărturarul Nicolae Danciu Petniceanu.

În destinul unor oameni care mai au și talentul scrisului, despre existența cărora știi să constați momentele mai importante ale vieții lor, cu fiecare carte, cu fiecare articol publicat, survin brusc urgențele unor bilanțuri, altfel decât ne-au obișnuit ei înșiși.

Despre Nicolae Danciu Petniceanu, autor complex, originar din Craina bănățeană, poți să vorbești cu bucuria unor izbânzi ale autorului, ziaristului, omului de condei, omului cetății, ori să afli că spiritul lui de polemist neînduplecat în jurul unor idei și proiecte care, din păcate, nu ne mai rețin decât sporadic interesul, mai au sorți de izbândă.

Omul, cu adevărat, era un înverșunat atunci când era vorba să exagerăm toleranța noastră și să îngăduim diverse lucruri, fie că veneau dinspre instituții care cultivă și astăzi în răspăr multiculturalismul și ne obligă,  date fiind contextele internaționale, să mai răbdăm neocosmopolitismul,  fie că în clasamente oficiale sau neoficiale cultura Banatului istoric nu era evaluată pe o scară cinstită a valorilor cultural-spirituale.

Nicolae Danciu Petniceanu a fost scriitorul care a insistat să nemurească valorile bănățene dintotdeauna prin ceremoniile  instalării de plăci memoriale în varii geografii ale provinciei, pe gazetarul care, inițiind  ani la rând publicații proprii, a folosit spațiul tipografic pentru o aceeași cauză nobilă: să cinstească toate aceste valori, să apere la modul vulcanic cu putință prioritățile provinciei în cadrul integralei civilizației românești, să rupă prietenii de durată, doar pentru că  foști amici și colegi de condei nu-i împărtășeau toate convingerile.

S-a născut în Sâmbăta Paștelui, în satul Petnic, din Caraș-Severin, la 11 aprilie 1936, și a trecut la cele veșnice tot într-o zi de sărbătoare, ziua de  Sfânta Maria, 8 septembrie 2020.

Prezența acestui munte de cultură ne-a inspirat încredere, iubire de carte, optimism, zâmbea celor timizi dându-le curaj să treacă pragul lumii culturale. A fost o personalitate marcantă în cultura românească, se semna simplu, N.D.P., pe zecile de cărți scrise de mâna lui.

Cu un umor ieșit din comun, dinamicul, cărturarul, generosul Nicolae Danciu Petniceanu făcea ca toți cei din jur să se simtă în largul lor la simpozioanele organizate de domnia sa,  aducând zâmbetul pe față tuturor participanților. Dreptatea, patriotismul  și profesionalismul ce-l caracterizau, au făcut din cunoscutul scriitor bănățean un simbol al culturii poporului român.

Din povestirile lui, copilăria trăită în greutăți i-a întărit fizicul și psihicul astfel încât omul Nicolae Danciu Petniceanu a apreciat toate lucrurile frumoase din jur, apoi a creat la rândul său opere de mare valoare. Mama scriitorului, Danciu Ioana, a fost muncitoare ocazională pe la avuții satului, iar tatăl său, Radu Nicolae, a fost căruțaș, lucra cu caii și căruța la pădure, căra lemn de construcție (brazi) și mușchi verde pentru vapoarele din Portul Orșova, în ortăcie cu preotul Traian Nemoianu, parohul satului Petnic, și cu Pătruț Domășneni, primarul Petnicului. Tatăl  era născut în Prigor, în Valea Almăjului, iar bunicul patern este prototipul personajului Obreană Mihail, din romanul „Bigamul”, Oprea Mihail stătuse 21 de ani prizonier în Siberia, după Primul Război Mondial.

Nicolae Danciu Petniceanu a urmat patru clase primare în satul Petnic, iar în anul foametei, 1947, tatăl său l-a retras de la școală, însă a urmat ciclul doi, la școala elementară din comuna Iablanița, prin grija profesoarei (învățătoare)  Maria Trailovici, soție de preot.

Datorită acestei doamne, elevul  Nicolae Danciu a urmat Școala Medie Tehnică Siderurgică din Reșița, având chiar și o bursă specială. Cu o inteligență aparte, curaj, dăruire și fermitate, tânărul Danciu a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității din București, președinte al comisiei guvernamentale la examenul de licență fiind academicianul Ion Cuteanu. A urmat apoi Universitatea de Marxism (curs seral), Școala Regimentală de Tancuri din Bacău (UM 01368), (1956-1957), Școala nr.3 Ministerul de Interne (1957-1958), București, Școala (curs) de vize și pașapoarte naționale și internaționale. A fost căsătorit cu Ana Danciu și are doi copii pe nume Caius și Mircea.

E adevărat, am pierdut un mare scriitor, un adevărat român, un suflet extraordinar, un om cu simțul realității, al bunătății, al blândeții, un iubitor al gliei românești. Cărturarul  s-a impus, prin cercetările sale,  ca un veritabil și desăvârșit eminescolog, contribuind prin scrierile sale la îmbogățirea zestrei științifice și culturale a vorbitorilor de limbă română.  Ne-am simțit onorați  de prezența domniei sale în Lugoj, la evenimentele organizate cu ocazia zilelor Eminescu, pledoariile sale inedite au fost primite cu mare interes.

Romanele sale, volumele de nuvele și povestiri, proza scurtă au evidențiat crâmpeie și fizionomii umane din acest colț de țară românească, iar stilul său, când grațios, când viforos, a reușit să atragă atenția inclusiv inamicilor lui de idei și atitudini civice și să impună categoric un scriitor autentic.

A fost și un bun îndrumător pentru cei tineri, atât cât i s-a îngăduit să fie, a găzduit în foile sale debutanți, dar și oamenii scrisului maturizat, scriitori care i-au fost alături, la bine și la greu, lideri ai culturii provinciei. Practic el și-a considerat viața o luptă asiduă și continuă și eforturile lui aveau drept călăuză idealul național-popular, poate prea național ca să fie întrutotul înțeles de ceilalți, poate prea lipit de nevoile și grijile celor săraci și mulți ca să nu fie ironizat și pus la zid de indivizi cu idei fariseiste, mârșave, bieți simulanți ai patriotismului doar atunci când e nevoie să-și edifice podiumuri false ori să obțină succese electorale.

Această veste tristă, plecarea distinsului Danciu Petniceanu din această lume, ne-a adus tristețe în suflete,  am pierdut un prieten și un important prozator, un scriitor care a atins cote maxime în literatura românească, cărțile sale fiind  de o valoare imensă. În drumul său prin viață a cinstit cu pricepere și patriotism absolut marii cărturari  ai vremii.

Fondator al revistei „Vestea” din Mehadia,  președinte și fondator al Societății Literar Artistice „Sorin Titel” din Banat, creatorul unor ample acțiuni culturale, a organizat întâlniri literare, comemorări în memoria celor trecuți în lumea de dincolo, lansări de carte, montări de plăci comemorative, busturi etc,  atât în comuna în care a trăit, Mehadia, locul Cetății atât de cunoscute, cât și în multe orașe din țară dar și din străinătate.

Iată că a scris până în ultima clipă a vieții sale, ultima carte fiind  „Nașul lui Eminescu”, care a apărut în luna ianuarie a acestui an, 2020, la Editura LEGART din Timișoara, o carte dedicată împlinirii a 170 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești, o carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca iubitorilor poetului nostru național, o carte care aduce informații prețioase  despre Mihai Eminescu și anume  debutul său literar.

De parcă și-ar fi simțit sfârșitul, „Scribul de Banat”, cum mai era numit scriitorul, a încheiat acest redutabil volum cu un capitol de Iconografie în care sunt reproduse cele mai importante imagini din viața și activitatea sa de-a lungul celor 40 de ani de activitate literară și publicistică.

E dificil să surprinzi, sub tirul emoțiilor firești, etapele de afirmare ale unui astfel de om care și-a făcut un crez și și-a netezit o credință din ideea și fapta culturală puse în slujba națiunii. Dar și mai dificil este să notezi toate astea la timpul trecut. Dar Nicolae Danciu Petniceanu e și acum împreună cu noi, veghind ca lumina conștiințelor noastre să nu se micșoreze, oricâte furtuni s-ar ivi.

Un început de toamnă trist atât pentru familia prozatorului, cărturarului, jurnalistului, scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu, cât și pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au citit.

Sensibil, discret, simplu și modest, bănățeanul îndrăgostit de opera eminesciană a plecat la Dumnezeu lăsându-ne cadou cărțile sale în care trăiește puterea spiritului românesc, în care se îmbină perseverența cu plăcerea, existența cu frumusețea, curajul cu dăruirea, seriozitatea cu succesul.

Din păcate, viitorul Simpozion „Serbările Cetății” o să fie lipsit de prezența celui care i-a dat viață, Nicolae Danciu Petniceanu, cetățean de onoare al comunei Mehadia, o personalitate marcantă în cultură și literatură.

Când se întâmplă să cunoști un astfel de om devotat peticului de pământ natal te simți mai adevărat și solidar cu toți aceia care și-au făurit și ei un plan al izbândirii prin cultură, prin cultivarea tradițiilor, prin întreținerea incandescențelor de care au nevoie elanurile comunității din preajmă. Și nu ne rămâne decât, fiecare în felul său, să le cinstim memoria.

Ușa albă a  bibliotecii sale din Mehadia a lăsat-o deschisă pentru toți iubitorii de carte și de neam, nopțile petrecute de N.D.P. scriind ne spun: Bine ați venit!

Cu tristețe și regret pentru tragica despărțire,  iubitorii de cultură din Lugoj, în special actorii Teatrului Municipal Traian Grozăvescu, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Dumnezeu să-l primească și să-l odihnească în Împărăția Sa!

Maria ROGOBETE