O fată de 17 ani a supraviețuit trei săptămâni într-o barcă, în Atlantic, fără mâncare și apă

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

O tânără de 17 ani a supravieţuit fără mâncare şi apă timp de 3 săptămâni, barca în care se afla fiind descoperită după 22 de zile plutind în derivă în Oceanul Atlantic.

Aicha, tânără de 17 ani, din Coasta de Fildeş, este unul din cei trei supravieţuitori, dintr-un total de 59 de pasageri, recuperându-se după 10 zile de spitalizare. Aicha a mers în Mauritania, de unde a luat barca.

Doar sora ei mai mare îi cunoştea planul. Aicha a fost salvată de Forţele Aeriene spaniole, iar acum unul din piloţii salvatori şi familia lui i-au propus să locuiască cu ei.

Tânăra spune că au rămas fără apă şi mâncare pe barcă la două zile după ce au plecat din Mauritania, iar după alte două zile s-a terminat şi combustibilul.

Ambarcaţiunea a rămas astfel în voia curenţilor şi a plutit în derivă timp de 3 săptămâni departe de rutele maritime.

Primii pasageri care au murit au fost aruncaţi în apele oceanului, dar apoi cei rămaşi în viaţă erau prea slăbiţi să mai facă asta şi au rămas în barcă alături de cadavre. „Am crezut că vom muri cu toţii”, spune Aicha.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.