O cenușăreasă în curricula gimnazială postdecembristă: ansamblul coral (2)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Constantin-T. STAN

Cu greu am identificat o corală lugojeană care să participe la cea de-a 40-a ediție a Festivalului Coral pentru Copii și Tineret „Timotei Popovici”, programat la Reșița în 14 mai a.c. Spre onoarea sa, Liceul „Coriolan Brediceanu”, un adevărat templu al învățământului bănățean, înnobilat, de-a lungul deceniilor, de prezența unor corifei, care au practicat muzica ex cathedra sau ca un violon d’Ingres  (Aurel E. Peteanu, Felician Brînzeu, Filaret Barbu, Ioan Vidu, Ioan. S. Caba), a înscris la prestigioasa reuniune festivalieră Corul „Filocalia”, dirijat de prof. Alina Bogoevici.

Regresul muzicii corale pentru copii şi tineret, chiar dacă, graţie unor entuziaşti şi devotaţi slujitori ai artei sunetelor (cărora comunităţile locale ar trebui să le fie mereu recunoscătoare), au fost organizate festivaluri şi emulaţii artistice (care nu au putut înlocui însă valenţele unui sistem educaţional muzical instituţionalizat), a avut consecinţe dramatice pe termen lung.

Muzica, cu precădere cea corală, a avut un rol excepțional în toate etapele istorice, având darul de a mobiliza și sensibiliza spiritele, de a trezi conștiința apartenenței identitare prin inocularea sentimentului patriotic, sintagmă demonetizată astăzi, aproape golită de conținut. Cât de tristă poate deveni, uneori, Ziua Națională, când cetățenii nu mai simt tradiționala, ancestrala chemare de a arbora, în acord cu vibrațiile sufletului, steagul național. Să ne amintim de marea serbare a cântului german, desfășurată, în 1907, la Breslau, în fruntariile Imperiului Austro-Ungar. Autoritățile, conștiente de puterea magică a cântului coral în coagularea sentimentului de apartenență la simbolurile statului, reuniseră un număr impresionant de ansambluri corale din toate colțurile Imperiului în care viețuiau minorități de limbă germană. Informații prețioase despre mărețul eveniment ne-au fost transmise de Ioan Vidu, participant la eveniment în calitate de raportor.

Vechea iniţiativă a doinitorului Banatului de a „conscrie” corurile româneşti bănăţene s-a transformat într-o imperioasă dorinţă de a crea o asociaţie a corurilor. Deja 67 de corale româneşti bănăţene îşi exprimaseră dorinţa de a se constitui într-un asemenea for. Ideea lui Vidu a fost potenţată cu prilejul participării, între 27 şi 31 iulie (stil nou) 1907 (secondat de George Dobrin şi Aurel Vălean, preşedintele Reuniunii Române de Cântări şi Muzică din Lugoj), la marile serbări corale organizate la Breslau (azi Wrokław, în Polonia), sub egida Uniunii Corurilor Germane (Deutscher Sängerbund, asociaţie fondată în anul 1862 la Nürnberg). „Die Sängerhalle”, revista Uniunii, detalia, cu acest prilej, câteva aspecte organizatorice. Astfel, asociaţia germană era constituită în 76 de subdespărţăminte, cuprinzând 5.210 coruri, care însumau 123.449 de cântăreţi. La Festivalul de la Breslau îşi anunţaseră participarea 955 de coruri (14.352 de cântăreţi) din întregul spaţiu cultural german: Londra, Petersburg, Bucureşti, arealul germanofon asiatic şi sud-vest african, dar şi aria culturală a saşilor din subdespărţământul Sibiu, de unde au fost invitate paisprezece coruri însumând 711 cântăreţi. Precedentul Festival avusese loc la Graz, în 1902, cu participarea a 888 de coruri (dintre care șase coruri săseşti), următoarea sărbătoare a spiritualităţii muzicale germane fiind preconizată a avea loc la Nürnberg în anul 1912.

Festivalul de la Nürnberg a reunit 41.000 de cântăreţi, între care 30.000 din Germania, 2.500 din Austria şi 94 de cântăreţi saşi din Ungaria (Transilvania). Pentru jubileul Asociaţiei a fost construit un pavilion cu 30.000 de locuri. Din Regatul României (Bucureşti) au participat aproximativ 200 de corişti. Raportorul lugojean (I. Vidu), sesizând caracterul politic al manifestărilor muzicale, promovate sub stindardul emancipării germanilor din Imperiul Austro-Ungar, recomanda acelaşi lucru românilor: „Când vom ajunge să ne convingem şi noi de adevărul acestor cuvinte înţelepte, că: în zilele noastre de grea cumpănă, cântarea poporală e chemată să ne cultive sentimentul naţional şi limba maternă, şi că cântăreţii noştri împlinesc o misiune tot atât de grea şi importantă ca cel mai învăţat dascăl şi ca cel mai iscusit politician? Să sperăm că nu va trece multă vreme şi Societatea noastră de teatru va iniţia concentrarea corurilor noastre, care, cu cântăreţii lor din popor, am putea zice că-i întrec pe germani, căci aceştia, pe la sate, nu prea au coruri – şi, regulându-le viaţa deja începută cu frumoase speranţe, le va face ca să devie surogatul şcoalei şi salvatoarele sentimentului şi tradiţiei naţionale, chiar şi în caz de luptă pe moarte şi viaţă. Am mai dat şi de dl maestru Kiriac, conducătorul Corului «Carmen» din Bucureşti, care e cu soţia sa în trecere spre Paris. […] Cei din România au reprezentat frumos şi costumul naţional. Saşii din Ardeal au fost încă destul de bine. Nemţii au deosebite simpatii pentru România şi pe aicea” („Drapelul”, Lugoj, XII, 83, 1912, 2: Congresul Asociaţiei Cântăreţilor Germani din toată lumea în Nürnberg. De la raportorul nostru special. Nürnberg, 28 iulie 1912).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.