O artistă celebră din Statele Unite ale Americii a fost arestată după ce şi-ar fi împuşcat iubitul în cap

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Ann Marie, una dintre reprezentantele de seamă ale noului val de vedete din industria muzicală de peste Ocean, a fost arestată în Statele Unite ale Americii, după ce şi-ar fi împuşcat iubitul în cap, titrează cotidianul Daily Star.

Incidentul s-ar fi petrecut la începutul lunii decembrie, într-o cameră de hotel din oraşul Atlanta. Conform Daily Star, Jonathan Wright, iubitul artistei, ar fi fost găsit într-o baltă de sânge, iar Ann Marie ar fi fost găsită îmbrăcată doar într-un halat de baie şi în stare de agitaţie maximă.

În ciuda rănii şi a cantităţii importante de sânge pe care a pierdut-o, Wright ar fi reuşit să le ofere câteva informaţii preţioase poliţiştilor, înainte de a fi transportat în stare gravă la spital.

Ann Marie (25 de ani), pe numele ei adevărat Joanne Marie Slater, a fost pusă sub acuzare pentru posesie de armă şi atac în stare agravantă cu o armă mortală. A fost arestată preventiv, fără posibilitate de a fi eliberată pe cauţiune, fiind încarcerată în închisoarea din Fulton County.

Ann Marie neagă acuzaţiile şi susţine că incidentul s-ar fi produs după ce pistolul a căzut de pe masă şi s-ar fi descărcat accidental. Ann Marie a devenit celebră graţie piesei “Secret”, piesă lansată în 2018 şi care a urcat până pe locul 22 în topul Billboard.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.