O acțiune de încurajare a cititului: „Cititul e pentru minte, ceea ce e sportul pentru corp“

Echipa TSD Timișoara a organizat în 26 noiembrie 2022, o acțiune de încurajare a cititului în orașul de pe Bega!

De luna educației, am împărțit cărți și zâmbete în centrul orașului. Încurajăm cititul pentru toate vârstele, dovadă fiind faptul că cel mai tânăr cititor, care a trecut pe la standul nostru, avea numai câteva luni, iar cel mai experimentat cititor avea 78 de ani.

Senatorul Sebastian Raducanu și consilierul județean Alexandru Iovescu s-au alăturat inițiativei noastre de încurajare a cititului.

Tot orașul citește împreună cu TSD Timișoara!

68,5% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an. Autorul Bertrand Russell recomandă cititul încă de la vârste fragede pentru ca tânărul cititor să-și dezvolte imaginația și percepția asupra lumii. Dezvoltarea societății ține în principal de dezvoltarea fiecăruia dintre noi, iar un factor important în acest demers sunt cărțile. – Răzvan Barta, președinte TSD Timișoara.

A fost un eveniment care m-a surprins plăcut. Mă bucură faptul că am văzut persoane de toate vârstele care ne-au susținut demersul și și-au rupt câteva minute pentru a sărbătorii cu noi luna educației. Îndemnăm oamenii de toate vârstele să nu renunțe la citit pentru că

„Cititul e pentru minte, ceea ce e sportul pentru corp“.

Vom face acțiuni pe termen lung pe tema educației, acțiuni de la care cu toții avem de învățat câte ceva. – Viorel Turi, vicepreședinte TSD Timișoara.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.