Nou proiect cu finanțare nerambursabilă, câștigat de Primăria Municipiului Lugoj

Share Button

La finele lunii ianuarie 2020, Primăria Municipiului Lugoj a depus un nou proiect cu finanțare europeană nerambursabilă care își propune digitalizarea serviciilor publice, simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru Direcția de Asistență Socială Comunitară Lugoj.

În data de 13 aprilie Autoritatea der Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (AMPOCA) a notificat instituția că în urma evaluării tehnico – administrative proiectul a fost admis spre finanțare.

Proiectul va fi finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, Componenta 1 CP13/2019 (pentru regiunea mai puțin dezvoltată) – Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate, Axa Prioritară Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.

Obiectivul general al proiectului este creșterea calității și transparenței procesului administrativ la nivelul Municipiului Lugoj prin continuarea implementării de măsuri de simplificare a procedurilor administrative și reducere a birocrației pentru cetățeni, atât din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor), cât și front-office pentru serviciile publice furnizate aferente competențelor partajate de asistență socială ale administrației publice locale.

În cadrul proiectului se va achiziționa infrastructură hardware și software și se va achiziționa și implementa o aplicație informatică de simplificare a serviciilor publice partajate. De asemenea, se va elabora Strategia de Dezvoltare a Serviciilor Sociale în Municipiului Lugoj și vor avea loc instruiri ale angajaților DASC Lugoj cu privire la soluția electronică implementată și instruiri pe teme specifice.

Bugetul eligibil total al proiectului este de 2.970.235 lei.

Nicolae SILADE

563

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.