Nostalgii 30 Degeaba

Share Button

Spectacolul „Degeaba 30“, în care Tudor Georghe plânge pe umărul poporului năpăstuit, ștergându-și lacrimile de poala Maicii România, a stârnit un val de comentarii pro și contra, dezbinând încă o dată nația și așa nemaiunită în cuget și simțiri.

Spectacolul de la Sala Palatului, care a fost difuzat de Televiziunea publică chiar de ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu, este în mod cert tendențios prin mesajele politice eurosceptice și nostalgice față de trecutul comunist.

Dar  așa cum spunea și maestrul, dacă „fiecare om are părerile lui”, îmi rezerv și eu dreptul de a-mi exprima o umilă părere, ca simplu cetățean al acestei republici.

Fără a contesta talentul artistic al craioveanului, menestrel la porțile suspinului, nu pot să nu remarc abilitatea lui de a manipula spectatorul. E clar că dumnealui este aliniat politic și cântă în strună partidului tocmai debarcat din capul statului.

Mă întreb însă, dacă PSD-ul mai era la putere, spectacolul mai avea loc? Și cum s-ar fi intitulat? Tot „degeaba”? În urmă cu mai mulți ani, cobzarul făcea propagandă lui Victor Ponta, candidat la prezidențiale. Zicea că Ponta e mai verde și are vorbele la el. Că ar fi mai român decât Klaus Johannis.

Un intelectual de marcă se ferește să facă astfel de afirmații care îl descalifică definitiv și iremediabil. Dar nu asta este problema mea. Pe mine mă sperie nostalgicii vremurilor trecute, care strâng rândurile și se gudură de fiecare dată când cineva îi mângâie pe creștet.

Omul de tip nou, de care Ceaușescu ne tot vorbea, a supraviețuit până în zilele noastre. Când creatorul lui a trecut în neființă, orfanul și-a jelit o vreme tătucul, apoi s-a reorientat politic, dar  credința nu i-a putut fi convertită. În venele lui curge năvalnic materialismul dialectic și va rămâne neclintit sub flamura roșie. Îl aud mereu scâncind. Cum i se mai îmbujorează fața când vorbește de vremurile acelea! De ședințele pe care le ținea cu tovarășii. De concediile făcute cu toată familia la mare, prin sindicat.

Nu contează că tocmai acum s-a întors dintr-o excursie din lume. Că nepoții lui studiază la marile universități europene. Vax albina, o ține langa cu sindicatul ăla de rahat care îl trimitea pe el trei săptămâni la mare. În rest îi pute democrația. Stă cu mâna întinsă  și vrea pomană. Nu are nimic de dat republicii. Îi e dor de o coadă la lapte.

De o luptă pe viață și pe moarte pentru un kilogram de carne. De o seară de iarnă petrecută la lumânare, cu caloriferul bocnă. Atunci era bine, când partidul avea grijă de el să i se și scoale. Ce vremuri, frate, ce vremuri! Acum nu-l mai întreabă nimeni când a avut ultima erecție. Unde e grija față de cetățean și ale lui nevoi?

Muzica lui Tudor Gheorghe este balsam pentru nostalgici. Demonul cu glas de înger toarnă otravă în urechea nației. Versetele lui satanice alimentează nefericirea și frustrarea unor indivizi care nu înțeleg că astăzi avem politicienii pe care îi merităm, că lumea în care trăim s-a schimbat și că viața e o luptă și nu o lungă și nesfârșită pomană, iar toată această văicăreală națională nu este altceva decât Nostalgii 30 DEGEABA!

Dan TIMARU

1406

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.