Noile tarife de referință RCA

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

​Noile tarife de referință RCA, un reper pentru consumatori în privința prețurilor finale la asigurările auto în următoarele 6 luni, au fost publicate de ASF, iar vestea bună este că nu mai sunt creșterile majore din anii anteriori.

Față de tarifele din primăvară, cea mai mare creștere este acum la tinerii cu vârste sub 30 de ani care conduc mașini cu putere mică, în timp ce scăderi ușoare se constată la șoferii cu vârste între 31-50 de ani care conduc mașini puternice sau electrice.

Tariful de referință la RCA nu este prețul de vânzare practicat de firmele de asigurători, ci este doar orientativ, fiind calculat pentru clasa B0 și pentru o perioadă de 12 luni. Tariful a fost calculat de către firma de audit KPMG, având la bază date istorice din ultimii 5 ani anteriori datei de referință, respectiv perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2022.

Aceasta înseamnă că nu a fost luat în calcul falimentul Euroins și nici plafonarea prețurilor RCA, care este în vigoare până la finele acestui an. Prețul final plătit pe o poliță RCA depinde de istoricul de daune al șoferului, de rata daunei, de aplicarea bonus-malus, de localitatea în care e înregistrată mașina și alți factori.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.