![noi-reguli-pentru-trotinetisti](https://i0.wp.com/ziarulactualitatea.ro/wp-content/uploads/2020/02/noi-reguli-pentru-trotinetisti.jpg?resize=678%2C381&ssl=1)
Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență potrivit căreia pentru a folosi o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puțin 14 ani.
Aceste mijloace de transport se pot deplasa doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
Circulația pe trotuar este interzisă. Pentru a conduce o trotinetă electrică, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puțin 14 ani, iar trotinetele electrice să fie echipate cu mijloace de iluminare în stare de funcționare, dispozitive reflectorizant-fluorescente.
În nota de fundamentare a actului normativ se arată că din cercetarea legislației rutiere a altor state europene cu privire la circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice s-a relevat:
♦ este interzisă în state precum: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
♦ este permisă în: Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Franța și Olanda
♦ nu este reglementată încă în Bulgaria, Grecia, Polonia, Spania, Ungaria și Croația.
Lasă un răspuns