Mitropolitul Banatului a târnosit Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din Dealul Viilor şi a binecuvântat noua capelă mortuară din cimitirul – Pantheon al culturii bănăţene

Share Button

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a oficiat, în duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, slujba de târnosire a bisericii și de sfințire a picturii și a iconostasului noului lăcaș de cult cu hramul „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Iosif cel Nou” din Parohia Lugoj VI-Dealul Viilor.

Ceremonia religioasă a fost oficiată de chiriarhul Banatului împreună cu un sobor de preoți, din care au făcut parte părintele Ioan Cerbu, protopopiatul Lugoj, părintele secretar Marius Sfer-coci, părintele paroh Ioan Traian Birăescu și alți clerici din Lugoj și împrejurimi.

La eveniment, alături de numărul mare de credincioși, au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale și județene, în frunte cu primarul Francisc Boldea și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, precum și mona-hii de la Mănăstirea Luncanii de Sus. În cadrul ceremoniei, ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului a acordat părintelui paroh Ioan Traian Birăescu distincția de iconom-stavrofor, în semn de deosebită prețuire și părintească dragoste pentru rodnica activitate pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească pusă în slujba Bisericii lui Hristos și a bunului obștesc, dar și pentru osârdia deosebită dovedită prin construirea unei noi biserici parohiale, pictarea și înzestrarea ei cu odoarele și mobilierul bisericesc.

Tot duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a oficiat și slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din Cimitirul Ortodox Român de pe strada Făgetului, un adevărat Pantheon al culturii bănățene. Noua capelă este una dintre cele mai moderne din municipiul Lugoj, dispunând de toate utilitățile necesare, inclusiv de aparatură de climatizare, pentru ca oamenii să își poată priveghea morții în condiții civilizate.

Mircea ANGHEL

 

1254

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.