Mitingul de susținere a polițistului Valer Kovacs, organizat de lugojeanul Claudiu Olar, a fost transmis live pe TikTok

Cei peste 80.000 de fani ai celebrului Valer Kovacs, de la Brigada Autostrăzi, au putut urmări, în direct pe TikTok, sâmbătă, 25.11.2023, în Parcul Central din Timișoara, marșul de susținere a libertății de exprimare a polițiștilor și mitingul de susținere a polițistului Valer Kovacs, organizat de lugojeanul Claudiu Olar.

Din cauza frigului pătrunzător din acea zi, doar 20 de persoane, cu steaguri, portavoci și pancarte, au venit la întâlnirea cu polițistul și l-au însoțit într-un marș până în fața sediului IPJ Timiș, unde au strigat lozinci de susținere a agentului principal, care nu poate uita umilința la care a fost supus prin decizia care l-a exclus din sistem pentru 8 zile.

„Veți rămâne o legendă și o istorie a Poliției Române”, a strigat organizatorul mitingului, Claudiu Olar, fost instructor de câini în MI, care i-a oferit lui Valer Kovacs, vicelider de sindicat la DECUS, pe vestul țării, o diplomă de erou național. 

O altă fană de pe TikTok, care a înfruntat frigul și a venit la întâlnire, a atras atenția IGPR că e păcat să renunțe la un asemenea om, un simbol al societății române: „Să vă fie rușine dacă faceți acest lucru. Eu nu sunt prietena dlui Kovacs. L-am văzut pe TikTok și cred că mă reprezintă!”.

În final, Valer Kovacs a mulțumit pentru diplomă, pentru susținere și a atras atenția elevilor de la școlile de poliție să-i urmeze exemplul.

Mi-aș dori că fiecare polițist român care calcă pragul școlii de poliție să urmeze tot ce este bun de la mine. Eu știu că nu am fost perfect ca polițist, dar dacă am ajuns să câștig respectul societății înseamnă că misiunea mea ca polițist este una de succes. Nu așteptam nici măcar o strângere de mână din partea șefilor, dar să-și dorească, în continuare, sancționarea mea disciplinară este o palmă dată libertății de exprimare, nu doar a polițiștilor, ci a întregii societăți civile. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost prezenți”.

Filmările cu telefoanele mobile și transmisiunile live pe TikTok i-au surprins în cadru și pe reprezentanții Jandarmeriei, care au asigurat protecția manifestării și care abia așteptau să se finalizeze misiunea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.