Meserii uitate, meserii de viitor! Tocilarii ambulanți

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan TIMARU

Atelier de oltean – fără ușă, fără geam

O pitorească prezenţă pe străzile orașului o constituie tocilarii ambulanți. Îi țin minte din vremea copilăriei. Mi se par a fi mereu aceiași din timpurile de atunci. Desigur că e doar o iluzie, tocila verde cu roți a rezistat peste decenii, dar tocilarii s-au schimbat periodic. Tocila cu pedală este o maşinărie înrudită cu roata olarului, unealtă care pune în valoare energia şi inteligenţa mânuitorului. Meseria tocilarului ambulant are secrete bine păstrate, transmise de la o generaţie la alta. Lângă Piața agroalimentară „Timișul” din Lugoj, în zilele de marți și vineri, pe vreme bună sau rea, îi poți vedea exercitându-și meseria pe Iakab Ștefan și Iakab Alexandru, tocilari cu decenii de experiență în acest domeniu.

Sub arșița verii sau în gerul iernii, nu e deloc ușor să-ți câștigi existența

„Mă numesc Iakab Ștefan, prietenii îmi spun Bella. Acum douăzeci de ani am preluat această meserie de la niște unchi de-ai mei. Gruia Ion venea din partea Aradului și s-a căsătorit cu o mătușă de-a noastră, iar Hanner Petru, un țigan neamț, sau sinter, cum îi spunem noi, făcea parte dintr-o trupă de circari care colindau prin țară. Aveau cu ei și o tocilă cu care ascuțeau cuțite, foarfeci, topoare sau alte unelte pe care oamenii le aduceau la tocilar. Așa mai câștigau un ban în plus sau ceva de-ale gurii. De aici mi se trag influențele de a practica  această meserie. Așa am considerat la vremea aceea că pot să-mi câștig cinstit traiul de zi cu zi. Nu trebuia să investesc prea mulți bani în utilaj și nici nu necesita un efort fizic prea mare. Cu timpul, mi-am dat seama că m-am înșelat și că viața tocilarului ambulant nu este prea ușoară. Sub arșița verii sau în gerul iernii nu e deloc ușor să-ți câștigi existența, mai ales atunci când acasă mai ai de hrănit și o familie. Cu meseria asta nu te îmbogățești, dar îți oferă posibilitatea de a câștiga un ban cinstit. Marțea și vinerea venim aici (în Piața agroalimentară din Lugoj, n.a.), și uneori, în cursul săptămânii, mergem la Recaș sau la Buziaș.

Nu mai sunt materiale ca pe vremuri, sunt pleu curat. Ascut un cuțit și tăișul în două zile se duce

De câțiva ani, însă, clientela s-a împuținat. Dacă în sezonul rece eram foarte solicitați pentru că se tăiau porcii și lumea avea nevoie de cuțite bine ascuțite, acum situația s-a schimbat. Animalele din curtea gospodarului sunt tot mai puține. Politica de globalizare impune alte reguli. Magazinele pun la dispoziția cumpărătorului necesarul de carne, așa că porcul sau vita crescută pe lângă casa omului sunt tot mai rare. Ne deplasăm acolo unde suntem solicitați, la frizerii, de exemplu.

Tocila, această mașinărie cu care ascut, am cumpărat-o de la un țigan neamț. Nici nu știu al câtelea proprietar sunt. Cred că e foarte veche. Funcționează foarte bine și nu asta e problema. Nu prea avem de lucru, nu numai noi. Mă uit în jur și văd că afacerile nu prea merg. Nu mă refer la situația actuală cu pandemia, dar de mai mult timp micile afaceri merg prost. Îmi amintesc că demult, cu decenii în urmă, venea la Lugoj un tocilar, domnu Rudi de la Deta, și lumea stătea la rând. Omul nu mai făcea față cu cât lucru avea.

Referitor la calitatea materialelor din care sunt confecționate sculele pe care le ascuțim, pot să vă spun că sunt de proastă calitate. Nu mai sunt ca cele de pe vremuri, sunt pleu curat. Mă refer la foarfeci și cuțite. Excepție fac lucrurile de firmă cu tradiție. Ascut un cuțit de pleu și tăișul în două zile se duce. Nu-i mai bun de nimic. Eu îmi fac treaba bine, dar dacă e materialul e pleu, nu am ce să fac. Acum și un cuțit bun depinde și de cine e folosit și mai ales cum. Dacă ești meseriaș și ai lucru bun, îl folosești cum trebuie, cred eu.

Când faci un lucru să arate ca nou, iar clientul îți spune că nu-i aparține

Faptul că lucrăm cu fel și fel de oameni creează uneori situații ciudate. Îmi aduc aminte că mai demult, pe când îmi făceam treaba pe stradă,  undeva lângă piață, a venit o bătrânică și m-a rugat să îi ascut o foarfecă veche și foarte ruginită. Femeia s-a dus la cumpărături, urmând să vină după ea la întoarcere. M-am apucat de lucru și la final foarfeca sclipea ca nouă. Lângă mine, un cetățean care a asistat la tot procesul, chiar s-a mirat când a văzut rezultatul. Într-un final, a apărut și clienta care, când a văzut foarfeca, a refuzat să creadă că este a ei. Degeaba i-am explicat și eu și cetățeanul martor că obiectul îi aparține, că băbuța s-a înfuriat și mai rău și a început să mă înjure și să mă amenințe cu nepotul de la poliție. Nu i-am mai luat nici bani și, scos din fire, abia am văzut-o plecată. Această întâmplare a fost o excepție, în general oamenii sunt mulțumiți și apreciază calitatea muncii. Meseria asta a mea e pe cale de dispariție. Am patru băieți și două fete și niciunul dintre ei nu va mai profesa această meserie, cu toate că doi dintre băieți știu să ascută, dar nu au interes. Dacă trece ziua și nu vine banul, e normal să nu fie interes. Tinerii din ziua de azi au alte pretenții, vor mai mult și e bine așa. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că îmi pot  câștiga existența cinstit cu tocila mea. Eu n-am avut niciodată probleme cu legea și mă simt un om respectat. Stau departe de lucrurile rele și îmi trăiesc viața în liniște și pace. Pentru cei care au nevoie de mine, mă pot suna la numărul de telefon 0766.806.486”, spune Iakab Ștefan, tocilar ambulant.

„Eu sunt cel mai vechi tocilar din oraș. Lucrez de peste treizeci de ani și nu cred că meseria asta o să dispară curând. Oamenii vor mai avea nevoie de noi, încă multă vreme de azi înainte. Eu am învățat meserie de la Roland Rudi de la Deta. Am opt copii și, sigur, unul din fiii mei va continua să practice această meserie. Bella, vărul meu, v-a povestit despre situația actuală,  așa că nu are rost să repet.

Sunt vremuri grele, dar mulțumesc lui Dumnezeu că-mi pot câștiga pâinea cea de toate zilele. Mașinăria asta pe care lucrez, nu știu cât este de veche, dar sigur are mulți ani. Mai am una la Buziaș, e o bijuterie. Uneori, la câte un eveniment mai deosebit, o expun la târguri cu alți meseriași. Facem reclamă la meseria pe care o reprezentăm. A

cum vreo doi ani, am participat la un astfel de eveniment, la Buziaș. Au fost participanți din toată țara și chiar din Ungaria. Era acolo un personaj care îl interpreta pe Mihai Viteazul și, în videoclipul care s-a făcut, eu îi ascuțeam sabia. Deci am ascuțit și săbiile voievozilor.

Am fost invitat să merg și în Ungaria, dar eu nu am timp de pierdut și nici bani de cheltuit. La Buziaș am primit 100 de lei, dar să mă duc în Ungaria pe banii mei nu prea îmi convine. Meseria mea cere multă precizie și finețe. Ascut foarfeci speciale de pedichiură care costă sute de euro. Dacă o stric, plătesc! Clienții mei sunt oameni serioși, nu-mi fac probleme.

Și mie mi s-a întâmplat o dată să ascut un obiect vechi și ruginit și proprietarul să nu-l mai recunoască. Mai ai  de-a face și cu oameni dificili. Astea sunt riscurile meseriei. Și pentru că am vorbit de meserie, pot să vă spun că nu e ușor să stăm pe străzi ca să ne câștigăm pâinea și mă gândesc că am putea avea și noi un loc anume în piață, un acoperiș deasupra capului, să nu ne mai bată soarele, vântul, ploaia sau gerul iernii.

Puteau să ne facă un loc al nostru, pentru că lumea are nevoie de noi. Așa cred eu. Poate că în viitor se va gândi cineva și la noi. Suntem tocilari ambulanți. Fugim mereu după clienți. Strada e prăvălia noastră. Știți cum se zice: atelier  de oltean, fără ușă, fără geam! Cum nu avem încă un loc al nostru, cei care au nevoie de noi, pot suna la 0749.915.645”, povestește Iakab Alexandru, cel mai vechi tocilar din Lugoj.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.