Memorabilă întâlnire cu maestrul György Kurtág la Budapesta

Miercuri, 30 ianuarie a.c., pașii ne-au purtat, pe mine și pe Aura Twarowska – filomela Banatului -, la Budapesta, la Budapest Music Center, la o inedită și emoționantă întâlnire cu maestrul György Kurtág și soția sa, pianista Márta Kurtág. Trecuseră mai bine de zece ani de la prima și ultima noastră regăsire fizică, la Lugoj, în cetatea lui Ioan Vidu, unde corifeului muzicii europene de avangardă i se conferise titlul de Cetățean de Onoare. O atmosferă electrizantă, emoționantă, cu o fastuoasă ceremonie de acordare a titlului de doctor honoris causa al Universității Naționale de Muzică din București (cu prezența staffului prestigioasei instituții academice în sala profesorală a Colegiului „Coriolan Brediceanu” – fapt unic în analele desfășurării unui asemenea eveniment, manageriat cu har și pricepere de actualul primar al urbei).

Era o regăsire tardivă a orășelului natal, în care văzuse lumina zilei, în 19 februarie 1926, o retrăire a mirificei copilării, într-un burg de o pilduitoare unicitate, o citadelă cu vocația europeană a multiculturalității și a armoniei etnice și interconfesionale. Ne-am reamintit spusele maestrului, rostite cu nedisimulată fală logojană, prin care se autodefinea ca intelectual format, la venerabilul colegiu lugojean, în limba lui Eminescu. O mărturisire care a avut darul să contrarieze și chiar să bulverseze lumea muzicală occidentală, ai cărei reprezentanți aflau, pentru prima oară, cu surprindere, detalii despre matricea spirituală a marelui creator.

Un artist care refuză artificialele și anostele etichete, ce cu greu poate fi definit, caracterizat și încadrat în corsetul unei epoci sau stil. De altfel, pentru publicul larg european, nu există certitudinea cărei etnii îi aparține: evreiască, română, germană, maghiară sau franceză, maestrul întruchipând prototipul bănățeanului autentic. Recenta premieră a operei Fin de Partie, un adevărat testament (versiune dramaturgică după piesa omonimă a lui Samuel Beckett), în 15 noiembrie 2018, pe scena de la Teatro alla Scala, a marcat încă o dată universalitatea și actualitatea mesajului creatorului lugojean, viitoarele montări (anul acesta, la Dutch National Opera din Amsterdam și la Paris) trezind deja un uriaș interes din partea publicului meloman.

În amintirea mirificelor momente trăite la Lugoj, în primăvara lui 2008, când maestrul, avântat, victorios, cu o febrilitate adolescentină, în vârful turnului Catedralei Greco-Catolice, privise cu nesaț, ca în anii copilăriei, panorama vechiului târg, primarul Lugojului ne-a delegat cu transmiterea unui mesaj de felicitare, cu prilejul apropiatei aniversări a celor 93 de ani. Unul din cele mai sensibile momente retrăite a fost, poate, amintirea legată de praznicul marii sărbători Pascale, când maestrul Kurtág obișnuia să bată toaca, alături de tovarășii săi de joacă (evrei, români, germani și maghiari – toaca reprezentând o fascinație și pentru copiii de altă etnie!), la Biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și la Catedrala unită.

În mod uimitor, aflându-ne în curtea familiei Teleman, de pe strada Xenopol, unde maestrul petrecuse, alături de familia sa, câțiva frumoși ani din perioada gimnaziului, fiica distinsei familii a avut fericita inspirație de a coborî din pod și a instala o toacă și a-și exersa talentul de percuționistă, anunțând, parcă, apropierea Marelui Praznic. Darul de preț oferit, la ceremonia acordării titlului de doctor honoris causa – partitura unei capodopere: Colinda-Baladă op. 46, în amintirea profesorului nostru Felician Brînzeu -, școlii care l-a format, prof. Pia Brînzeu (nepoata charismaticului său dascăl de limba și literatura română) și subsemnatului („ca cercetător asiduu, care, prin mii de dificultăți, ai găsit și ai scos la iveală trecutul orașului nostru, dar și trecutul meu uitat”), cuprindea, în structura aparatului orchestral, și o toacă!

În sufletul unui genial evreu lugojean vibrau dulcile, inimitabilele, angelicele sunete de toacă, nemurite de Victor Vlad Delamarina în Toaca la Lugoj: „Toc! Ticotoc! Toc! Ticotoc!”
La mulți și fericiți ani, Maestre!