Marginalii la cea de-a IX-a ediție a Concursului „Clara Peia” – Lugoj, 27-28 mai 2022

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Cea de-a IX-a ediție a Concursului „Clara Peia”, conceput într-un format cuprinzând trei secțiuni (Pian, Vioară și Muzică de cameră), s-a constituit, prin anvergură și valoarea competitorilor, într-un adevărat regal, o emblemă pentru profilul cultural al Lugojului.

Umbrit, inițial, de intempestiva tentativă de plagiat a titulaturii și a numărului ediției – care a creat o regretabilă confuzie în rândul profesorilor, părinților și, deopotrivă, al elevilor –, de către novici care nici nu știau măcar cine este Clara Peia și ce a reprezentat pentru viața artistică lugojeană în interbelic, pe măsura trecerii timpului apele s-au limpezit, iar melomanii din cetatea muzicii au deslușit care este originalul și unde este făcătura, grosolana, agresiva și chiar grotesca mânărie.

Desfășurat sub egida Primăriei și a Consiliului Local al Municipiului Lugoj (care au oferit un generos fond de premiere), turnirul artistic a fost organizat de Asociația pentru Cultură Bănățeană, manageriată de prof. univ. dr. Lucian Emil Roșca, director de proiect alături de subsemnatul.

Am avut parteneri Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, FOA Lugoj și Asociația „Cultura Helvetica” din Konstanz, Germania.

Directori artistici, două nume prestigioase ale muzicii internaționale: pianista Luiza Borac și violonistul Florin Paul, care s-au alăturat unui juriu competent și responsabil.

La secțiunea Pian: conf. univ. dr. Carmen Manea (Universitatea Națională de Muzică din București), prof. univ. dr. Lucian-Emil Roșca (Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara) și prof. Ana Šinković de la Școala de Muzică „Josif Marinković” din Vârșeț, Republica Serbia.

La secțiunea Vioară: conf. univ. dr. Cristina Mălăncioiu (Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara), prof. Georgiana Goloșie și prof. Iolanda Banyacskay, ambele de la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.

După evoluția a peste 100 de mici artiști, din România, Republica Moldova, Republica Serbia, Germania și Franța, Gala Laureaților a reunit concurenții care au obținut Premiul I Special (100 de puncte):

ORMANJI Clara Maria, cl. a III-a pian, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad (prof. Doriana Ormanji), căruia i s-a atribuit, din partea Bisericii Reformate Lugoj, Premiul Special „György Kurtág” și un trofeu,

CIUPEIU Maia, cl. a V-a pian, Liceul de Artă Oradea (prof. Ferencz Mercedes), răsplătită cu un al doilea Premiu Special ”György Kurtág”,

TIUTIUC Robert, cl. a VII-a vioară, Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara (prof. Georgiana Goloșie), acompaniat la pian de conf. univ. dr. Carmen Manea – câștigătorul Premiului Special „Florin Paul” –,

LEVIȚCHI Yannis, cl. a III-a pian, Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara (prof. dr. Mădălina Dorgo), răsplătit cu Premiul Special „Elisabeta Toth”,

DRĂGHICI-VATAU Daria Maria, cl. a II-a vioară, Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara (prof. dr. George Apostolescu), la pian: Ana-Ilinca Pfeiffer (Premiul Special „Florin Paul” și Premiul Special „Sorin Dumitru”).

Cuplul STOIAN Laurențiu – CREȚIU Dominic, cl. a VIII-a pian la 4 mâini, Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj (prof. Elisabeta Spanache), a cucerit asistența  prin ineditul repertorial și farmecul interpretării (Leroy Anderson: Mașina de scris),

iar PÎRVULESCU Maria Eliza, cl. a VI-a pian (Camille Saint-Saëns: Studiu op. 111, nr. 6, „Toccata”), Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara (prof. dr. Elena Popa), a cucerit laurii Marelui Premiu (oferit cu obișnuita generozitate de Rotary Club Lugoj), Trofeul de Cristal „Clara Peia”, dăruit de Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, și premiul Special Editio Musica Budapest.

Mulțumiri și alese sentimente de gratitudine sponsorilor, partenerilor, instituțiilor publice și private, tuturor celor ce s-au implicat în optima desfășurare a concursului. 

Constantin-T. STAN

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.