Constantin-T. STAN
Nu mai există nivel mediu în învățământul românesc de toate gradele. Doar câteva vârfuri și o masă amorfă de elevi sau studenți, mediocri sau submediocri, unii dornici doar să obțină o diplomă, cu gândul meschin de a se căpătui sau, în cel mai fericit caz, de a-și găsi un job care să le asigure un trai decent.
Vârfurile se îndreaptă, de obicei (absolvenți de liceu sau de învățământ superior), spre Occident, unde învățământul, subvenționat generos, le oferă o educație performantă, adaptată la noile realități sociale și economice. Tinerii, ingineri, medici sau profesori, sunt atrași, la rândul lor, de condițiile oferite pentru practicarea meseriei, dar, în mod special, de salariile tentante, care răsplătesc efortul anilor de studii și al zecilor de examene.
Din rândul tagmei, ai cărei membri mai ambițioși și lipsiți de scrupule acced, într-o primă fază, în lumea politicii, se aleg, din păcate, viitorii decidenți la toate nivelu-rile: miniștri, secretari de stat și directori în diverse ministere, directori de instituții, membri în diverse comisii și comitete care hotărăsc ce e bine și ce e rău pentru amărășteni. Astfel, vedem în peisajul ambiental neputința de a rezolva probleme, decizii anapoda, mult amatorism, populism, nepricepere, chiar rea-voință. Când se unește cu aroganța, prostia devine devastatoare pentru societate.
Cu zeci de ani în urmă, absolvenții de liceu erau oameni cu o cultură temeinică, respectați, bine instruiți și educați. Din fericire, întâlnesc adeseori, cu prilejul unor proiecte profesionale sau în viața de zi cu zi, oameni cu o solidă formație intelectuală, care au parcurs etapele unui învățământ preuniversitar serios, bine articulat, funcțional. Din această categorie, am remarcat, în numeroase rânduri, absolvenți de școli normale, învățători sau educatori, care m-au impresionat prin anvergură intelectuală, impecabilă exprimare orală și scrisă. Liceele pedagogice, urmașele vechilor Școli Normale, au păstrat și au cultivat, de-a lungul decenii-lor, standardul performant al învățământului românesc.
Aveam un unchi, avocat, care nu se fălea cu absolvirea Facultății de Drept, ci cu diploma de bacalaureat obținută la Liceul „Traian” din Turnu Severin, patalama care-i certifica statura de veritabil jurist. La Lugoj, în urmă cu mulți ani, Liceul „Coriolan Brediceanu” avea aura unei instituții de învățământ superior, cu o pleiadă de mari magiștri, care și-ar fi găsit cu ușurință locul în selecte medii academice. E și cazul lui Ioan Vidu, care a refuzat un post de universitar la Conservatorul de Muzică și Declamațiune din București, preferând să râmână și să sfințească cu harul său, ca un modest apostol, orășelul de pe malurile Timișului.
La venerabilul liceu lugojean a poposit, în 1936, la catedra de muzică, Paul Constantinescu, corifeu al școlii naționale de compoziție. Unul dintre magiștrii brediceniști, Felician Brînzeu, strălucit lingvist și folclorist, participând la un concurs organizat, în 1942, de Ministerul de Externe, a obținut postul de lector la catedra de limba și literatura română a Universității din Istanbul.
Întâlnesc, cu diverite prilejuri, tineri absolvenți de Conservator, din spațiul cultural bănățean, care nu au auzit de Zeno Vancea, Sabin Drăgoi sau Nicolae Ursu, nume reprezentative pentru destinul muzicii culte bănățene. E și vina magiștrilor care, chipurile, i-au format, într-un climat de profund regres al calității actului educațional.
Învățământul la distanță (mai nou, cel online) generează, în multe cazuri, rebuturi, oferind, pe bandă rulantă, absolvenți cu o precară pregătire. În același timp, noua realitate socială și economică îndepărtează tot mai mult tinerii din sistem, secțiile pedagogice universitare nemaiconstituind o atracție. Ne întrebăm, îngrijorați, cine va mai preda, peste câțiva ani, matematica, istoria, chimia, fizica în învățământul gimnazial și liceal? Cine va mai insufla tinerilor autenticul sentiment patriotic, cine-i va însufleți cu glorioasele pagini din istoria națională, cine le va mai mângâia sufletele cu tonicul sentiment ecleziastic al apartenenței la matricea identitară?
Întregi cohorte de postaci, trecuți prin școală ca gâsca prin apă, bântuie în prezent rețelele de socializare ce dospesc, aproape neîngrădite, pe net. Indivizii își dau cu părerea, oferă sfaturi în politică, medicină, finanțe, economie (mai nou și în domeniul militar) și colportează cu nonșalanță idei fantasmagorice, elucubrații fără nici cel mai mic fundament științific, vehiculate pentru poporimea aneantizată de păcăleala tranziției imediat după evenimentele din Decembrie: România ar fi buricul Pământului, sub Carpați s-ar ascunde galerii cu temple sacre care rezonează cu Universul, poeții de curte din Epoca de Aur ar fi slujit, în realitate, poporul, marii călăi cominterniști aveau și ei sentimente și s-au abținut cât s-a putut, limba latină s-ar trage din limba română și nu viceversa etc., etc.).
Indivizii, virusați iremediabil de spiritul gregar, nu au noțiunea polemicii, utilizând invective, înjurături neaoșe, dacă cutezi să-i abordezi și, mai ales, să atentezi la valorile lor pietrificate, ca niște preistorici amoniți, în subconștient. Intrând într-un dialog în care ești blagoslovit cu sudălmi, exprimate, evident, agramat, riști să te compromiți sau, cum se spune în popor, să te mănânce porcii dacă intri în lături.
Într-o astfel de realitate, aproape că te cuprinde o stare de lehamite și chiar deznădejde, care-ți inhibă orice impuls de a participa activ la viața cetății, expunându-ți opiniile și angajându-te într-un benefic schimb de idei.
Imaginea se poate observa cu ușurință și în cotidianul lugojean. Multe reacții negative, exprimate agramat, la adresa unor stări de lucruri (unele putând fi reale), fără intervenția civilizată, la obiect, a unor specialiști care să propună remedii, soluții, proiecte.
Oamenii care se pricep cu adevărat stau, deocamdată, deoparte, impasibili, preocupați doar de interese personale, așteptând, poate, o minune. În subconștientul unei anumite tipologii de cetățeni s-a fixat meschinul gând de a lăsa lucrurile să meargă de la sine, să se agraveze, eventual, până la marginea prăpastiei, ca mai apoi să-și exprime indignarea și să ofere soluții salvatoare.
Există o legitate naturală care direcționează fenomenele spre progres, dar e totuși nevoie de un impuls din partea oamenilor responsabili care se ridică deasupra vremurilor. Altfel, potrivit unei primitiv mod de a gândi, să-i lăsăm mai întâi pe decidenți să-și frângă gâtul, apoi, la spartul târgului, să ne facem și noi apariția în agora cetății, exprimându-ne preocuparea și dragostea.
Lasă un răspuns