Mai multe ţări ar putea să dispară de pe faţa Pământului în următorii 100 de ani

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Un raport al IPCC avertizează că schimbările climatice ar putea duce la dispariţia completă a unor ţări în următorul secol. Vizate sunt naţiunile insulare din Pacific.

Aceste ţări suferă deja din cauza mareelor, a ciclonilor sau din pricina secetelor accentuate. O creştere globală a temperaturii cu peste 1,5 grade Celsius ar avea un impact catastrofal asupra ţărilor insulare din Pacific. Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor ar „acoperi” complet aceste insule.

Potrivit raportului IPCC, publicat luni şi citat de The Guardian, emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse la cel puţin jumătate din valoare actuală pentru a împiedica creşterea temperaturii globale cu 1,5 grade Celsius. Conform prognozelor şi predicţiilor IPCC, temperatura ar putea creşte chiar şi cu 4,4 grade Celsius în următorii 100 de ani, valoare măsurată în raport cu temperatura globală din era pre-industrială.

„Raportul IPCC este foarte alarmant. Depăşeşte toate estimările şi scoate în evidenţă scenarii catastrofale pentru zona Pacific, cum ar fi creştere nivelului mării, pierderea terenurilor şi chiar posibila pierdere a unor ţări întregi în interval de un secol”, a declarat Satyendra Prasad, ambasadorul Fiji şi reprezentant permanent la ONU.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.