Mă dor vorbele tale de dor

Share Button

George Daniel S.

Dragul meu, îmi scrii că ți-e tare dor de mine, dar atât. Știu că te interesezi de soarta mea și că, din când în când, trimiți niște bani. Îți mulțumesc! Să știi însă că tare mi-ar plăcea să faci ceva direct pentru mine, ceva mai personal.

Oricât de mică sau mare ar fi, depărtarea nu poate fi învinsă prin cuvinte sau sentimente, ci doar dacă te întorci acasă. Cuvintele tale, șoptite în pernă sau strigate în public nu mă ajută. Mă ajută un pic banii, dar lipsa ta mă ucide. Iubitule, mai știi când eram cu toții acasă și mâncam o pâine nenorocită, atunci când o aveam, dar eram fericiți împreună? Mai știi când ai plecat, plin de dor și de aspirații înalte? Cât de bucuroasă am fost atunci când am aflat că îți merge bine, că ți-ai întemeiat o familie și că afacerile sunt în regulă… și cât de tristă am fost când mi-ai spus că mai stai acolo…

Cei de odinioară plecau și se întorceau repede, dar tu, tu dragul meu, mereu mai stai încă puțin, încă un an, încă mai mult… Aici lucrurile merg prost. Nu te condamn că vrei o bucată de pâine mai albă, dar îmi este atât de greu fără tine! Oamenii parcă au înnebunit, se poartă necugetat și rău, de parcă timpul s-ar sfârși în curând…

Mai scrie-mi ceva despre tine, te rog! Așa de mult îmi place atunci când citesc despre tine și despre alții din același loc că ați reușit în viață! Mă bucur din tot sufletul! În același timp mă întristez profund când văd cum cei de aici mă vorbesc de rău… Iubitule, când te vei întoarce? Vei mai veni pe aceste meleaguri atât de încercate, sau mă vei iubi și iți va fi dor mereu de acolo, de departe? Cuvintele tale mă dor… simt că ceea ce ne desparte nu e depărtarea, ci gândul că aici nu îți va fi bine. Poate că e așa, dar să știi că nici mie nu mi-e ușor!

Cei care au rămas nu mă privesc nici ei cu ochi buni; se zbat în durerea de zi cu zi și, unii dintre ei, se îndepartează cu sufletul de mine și se înstrăinează chiar aici, de unde tu ai plecat. Alții vin cu gând rău și crede-mă, pe toți i-am primit la fel, ca pe vremuri, fără să deosebesc între oaspeți. Dar trebuie să știi, dragul meu drag, că mulți dintre ei mi-au pus gând rău și se bucură știind că tu ești departe și nu poți face nimic ca să mă ajuți.

Știu că ți-e dor și mi se rupe sufletul de asta, dar și mie mi-e dor și sunt în pericol pentru că multora nu le mai pasă. Trăiesc aici, lângă mine și nu le pasă, de parcă ar fi aiurea. De n-ar fi durerea în care trăim și nevoile cele multe, tot m-ar răni de moarte cu nepăsarea lor și cu uitarea celor de demult. Da, dragul meu, mă uită și îi uită și pe cei dinainte care s-au stins în nădejdea fericirii mele, în speranța visurilor împlinite în viitor!

Dar acum visul meu ești tu; știu în adâncul inimii și simt că și eu sunt în visurile tale, așa cum scrii când te gândești acasă. Știi, se spune că avem trei puteri sufletești care ne susțin: credința, nădejdea și dragostea. Credință ai, pentru că știu că aveți acolo păstori vrednici; nădejdea s-a păstrat, pentru că îmi scrii cu mult dor, dar nu știu dacă iubirea ta mai este întreagă. Să nu uiți că e singura care va dăinui în veci. Vino, iubitule, vino, căci dacă nu veți veni degrabă s-ar putea să nu mă mai găsiți!

Dumnezeu să vă aibă în pază!

Semnat: Maica ta, România

 

323

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.