Lugojul visurilor noastre (9) Case memoriale și un Centru Național de Promovare și Informare Turistică nefuncțional

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Constantin-T. STAN

În ultimii ani, la Lugoj s-a petrecut un adevărat fenomen, plin de învățăminte pentru membrii vechilor familii care-și revendică nobiliara viță de logojan (fără a avea un blazon), dar și pentru tinerii debusolați, cărora nimeni nu le-a insuflat interesul pentru opulența tradițiilor culturale locale. Anii ce au urmat evenimentelor decembriste au dus la pierderea unor spații muzeistice: l fosta Casă a Muzicii, aflată într-o evidentă stare de degradare, prezentă încă pe hărți și în ghidurile turistice de interes național, fostă proprietate a lui Filaret Barbu, dar revendicată și dobândită după ′89 de o familie fără potență financiară și, prin urmare, fără posibilitatea de a o întreține și a o reda, eventual, unui circuit muzeistic privat, așa cum se întâmplă în țările civilizate; l așa-numita Casă a Personalităților (Casa Porumb), unul dintre simbolurile arhitectonice lugojene interbelice (căreia i s-a adăugat, se pare ilegal, încă un cat).

Ca dovadă a ilegalității (recent, Sorin Predescu, șeful Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Timiș, ne-a confirmat ilegalitatea intervențiilor, în ultimii ani, în modificarea arhitecturală a unor clădiri istorice lugojene!), starea de încremenire în care se găsește, după încercarea ratată de a i se schimba arhitectura și destinația.

Intervenția energică a noii comisii de urbanism din cadrul Primăriei, prin impunerea unor amenzi și impozite usturătoare, ar determina, poate, reluarea și finalizarea lucrărilor cu respectarea legislației în vigoare. Documentele (programe, afișe, mobilier) care pavoazaseră pereții sălilor, amenajările după criterii riguros muzeistice, respectând logica cronologică, factuală a unei anumite tematici, notele și textele explicative, ilustrând pagini de istorie locală, dar cu încărcătura unor semnificații de anvergură națională, au fost puse din nou sub obroc, în cutiile păstrate cu grijă în fondul documentar al Muzeului de Istorie și Etnografie. Spre neplăcuta mea surprindere, încă mai sunt turiști, iubitori de cultură, avizați despre profilul cultural al Lugojului, care, necunoscând starea actuală de lucruri, își exprimă dorința de a vizita Casa Muzicii.

Lugojul nu poate fi un oraș turistic în înțelesul clasic al termenului. Nu posedă băi termale (aidoma orașelor ungare aflate în apropierea fruntariilor vestice, Mako și Gyula, comparabile demografic), iar mult-lăudatul Spa, o banală încropire cu pronunțat iz electoral, mult timp nefuncțională, nu constituie o atracție prea mare pentru potențialii turiști.

Cu câțiva ani în urmă, proprietara Casei Bredicenilor, dovedind un excepțional spirit civic, a oferit Primăriei, spre achiziționare, simbolica clădire în care au trăit și activat generații succesive de Brediceni. După mai multe ezitări din partea autorităților și o exasperantă așteptare din partea proprietarei (descendentă a familiei Lupea, căreia i se predase, prin anii ′50, Sempronia Brediceanu, una dintre vlăstarele lui Coriolan Brediceanu), casa a fost achiziționată, în cele din urmă, de Primărie.

Inițiativa a prins, astfel că și alți descendenți ai unor importante familii lugojene intenționează să pună la dispoziția Primăriei, însă cu titlu gratuit, locuințele, pentru a fi transformate în case memoriale. Casa lui Vidu a intrat deja în patrimoniul Primăriei, dar lucrările de renovare și amenajare muzeistică trenează de ani buni, spre marea dezamăgire a descendenților, care, cu bună-credință, au renunțat la o sumă considerabilă, crezând în onestitatea autorităților administrației locale. Se pare că și casa în care a trăit și activat George Dobrin, primul prefect român al județului Caraș-Severin după Marea Unire, va avea aceeași soartă.

Recent, universitara Pia Brînzeu a anunțat că va începe demersurile pentru a pune la dispoziția Muzeului lugojean o impozantă clădire, vizavi de Universitate, fostă proprietate a bunicului său, prepozitul capitular Nicolae Brînzeu, o figură luminoasă a Lugojului cultural-teologic. Jurnalist prolific, cărturar, autor de manuale pentru învățământul ecleziastic, militant activ pentru înfăptuirea dezideratului Marii Uniri (a participat ca delegat-titular la Marea Adunare de la Alba Iulia, reprezentând Comloșu Mare, unde a slujit episodic ca protopop), numele lui Nicolae Brînzeu (tatăl eminentului chirurg și academician Pius Brânzeu și al turcologului Felician Brînzeu), valorificat într-un spațiu muzeistic adecvat, s-ar constitui într-un real punct de atracție pentru sporirea potențialului turistic cultural al urbei noastre.

Cât de trist, apăsător de dezolant, privește trecătorii, majoritatea indiferenți, edificiul atât de pompos numit Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, plantat, pe malul Timișului, într-un spațiu total inadecvat, fără nicio utilitate publică certificată până în prezent, doar din dorința de a consemna, contabil, risipirea unor fonduri europene!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.