Lugojeanca Terezia Berghe, ghidul de turism care promovează frumusețile României pe toate meridianele lumii

Dan TIMARU

Lugojeanca Terezia Berghe s-a stabilit în Germania cu mai bine de 30 de ani în urmă. Încă de pe vremea când muncea ca asistentă medicală visa să devină  ghid de turism. Atât de mult i-a plăcut această îndeletnicire încât atunci când s-a ivit posibilitatea de a urma un curs în acest domeniu nu a ezitat nicio clipă și s-a înscris pentru a-și îndeplini visul. Începuturile au fost în orașul german, Lauffen am Neckar.

„La un moment dat, la Primăria Lauffen, orașul în care locuiam eu, s-a dat un anunț că se caută ghizi de turism. Asta era în urmă cu mai bine de zece ani.

Eu simțeam că pot face mai mult decât serviciul pe care-l aveam atunci, lucram pe o ambulanță privată. Neavând famile acolo, mă cam plictiseam și am încercat chestia asta cu ghidul mai mult ca un hobby.

Limba germană o știam foarte bine, așa că m-am prezentat la biroul de la primărie, care se ocupa cu asta.

Prima dată m-au testat să vadă dacă știu limba și au văzut că eu vorbeam germană literară, exact ceea ce aveau ei nevoie, pentru că acolo, în fiecare land, se vorbește într-un dialect și e foarte greu dacă vin din alte landuri să se înțeleagă.

Mi-au spus că mă primesc, însă va trebui să urmez o școală de ghizi”.

Școlarizarea a durat doi ani și jumătate. Au urmat apoi cursurile de religie, arhitectură, istorie, geografie și seminariile metodologice și didactice pentru ghizi. Pentru că s-a descurcat foarte bine, după doar un an de zile, a primit permisiunea să practice meseria.

„După doi ani și jumătate, am susținut examenul și am devenit ghid internațional, cu acte în regulă, membră a Federației Ghizilor din Germania.

Mi-am primit licența și opt ani de zile am fost ghid în Germania, în Lauffen. Un oraș medieval, cu o cetate, două biserici istorice și ruine romane.

Mai puține ghidaje am avut pe linie viticolă, pentru că orașul este unul viticol. Am mai organizat și niște evenimente locale, deosebite, cum ar fi Ziua Râului, Ziua Orașului, Ziua Poetului și așa mai departe.

La vreo cinci ani după ce am devenit ghid, a venit un grup de turiști din Germania de Nord, care, pe lângă orașul nostru, dorea să vadă izvoarele Dunării.

M-au trimis pe mine cu ei și așa am învățat să fiu ghid și pentru izvoarele Dunării. La un moment dat am spus, dacă vreți să vedeți Dunărea, veniți în România, pentru că acolo aveți ce să vedeți.

Așa că primul grup cu care am venit în România, la Dunăre, au fost colegii mei, ghizii. Nouă colegi, pe care opt ani de zile mi-a trebuit să-i conving să vină. Dar a meritat.

În 2018, am făcut cu ei Clisura Dunării, din Baziaș, până dincolo de Severin. Și pentru mine a fost ceva de vis.

Eu nu m-am așteptat să fie Dunărea chiar așa de frumoasă în părțile Caraș-Severinului, pentru că, înainte de a pleca în Germania, zona asta nu era accesibilă, nu se putea vizita, din motive politice, pentru că de aici se fugea spre Occident.

Am fost impresionată și colegii mei au fost și mai impresionați.

Am ajuns la Baziaș și căutam și eu un ghid de turism local, care să ne arate și să ne vorbească despre zonă, pentru că, la vremea aceea, nu știam chiar foarte multe despre partea aceasta de Dunăre.

Nu am găsit decât niște pescari, care nu prea știau ce să ne spună.

Am aflat după aceea că, din păcate, din Baziaș a mai rămas doar o mănăstire, o ruină a unui fost turn de apă, de la fosta gară, și trei pereți de la primul hotel și cazino.

Și atunci am zis că trebuie să iau legătura cu primăriile de aici și să facem ceva, să promovăm aceste locuri.

Am ajuns până la Moldova Nouă, unde am luat legătura cu primarul de atunci, Adi Torma, și cu președintele de la Asociația Dunărea Moldova Nouă, Corneliu Martin, care m-au primit și le-am explicat că în primul rând e nevoie de ghizi locali.

Așa am început și de aproape trei ani de zile colaborăm foarte bine”.

Împreună cu cei de la Asociația Dunărea Moldova Nouă, Terezia Berghe a format un grup de tineri voluntari, elevi de la liceul din oraș, care vor să devin ghizi de turism.

„Acum avem șase elevi voluntari, de la liceul din Moldova Nouă, de la clasa de Turism, pe care îi învățăm și noi ce trebuie să facă pentru a deveni ghizi, pentru că este păcat să avem o așa frumusețe de clisură și să nu o promovăm, în țară și în străinătate.

Copiii se implică deja în activitățile noastre și ne ajută la organizarea de evenimente.

Nemții care au venit pe Clisura Dunării apreciază frumusețea sălbatică a locurilor, felul cald în care au fost primiți în Banatul său natal. Aici pare că timpul a stat în loc și civilizația a rămas undeva departe.

„În schimb nu le place ceea ce nu ne place nici nouă. Gunoaiele! Mizeria!

Eu țin foarte mult la țara asta și la locurile pe care le vizitez, dar pot spune cu mâna pe inimă, când știu că am grupuri de turiști, mă duc înainte cu voluntarii și cu rangerii de la Parcul Natural Porțile de Fier și facem curățenie pe lângă Dunăre, pe mal, prin parcări, pentru că nu se poate, este inadmisibil ce mizerie putem face și cum putem să aruncăm gunoaiele peste tot.

Deși sunt coșuri de gunoi, sunt tomberoane, noi aruncăm pe lângă sau chiar direct în ape, pentru că așa suntem obișnuiți.

Am adus deja câteva sute de turiști străini în România, iar majoritatea ghizi de turism, care, după ce au vizitat aceste locuri, au revenit la rândul lor cu alte grupuri de turiști.

Traseul pe care eu îl ofer turiștiștilor începe la Baziaș. Mergem la biserică, la Sf. Sava, la ruinele turnului de apă și ruinele fostului cazinou, după care vizităm Balta Șușca și Insula Calinovăț, care este ca un fel de ostrov mic, un habitat extraordinar pentru multe specii de păsări.

Urmează câteva situri descoperite, vestigii daco-romane, dar care nu sunt puse în valoare, ele existând sub pământ. De la Baziaș, la Moldova Nouă, sunt șapte astfel de situri, de care știm noi, poate sunt și mai multe.

La Moldova Nouă mergem la port, la cele trei biserici foarte vechi, la monumentul minerilor și vorbim despre istoria mineritului.

Mergem mai departe, pe DN 57, ajungem la Coronini, unde pe un versant se află ruinele Cetății Sf. Ladislau, care chiar în acest an va fi dată în circuit, după ce a fost refăcută.

Mai mergem la Baba Caia, renumita stâncă din apele Dunării, care are niște legende extraordinare. De aici, Dunărea intră în defileu și își pornește drumul spre clisura din Mehedinți.

Mai mergem la cele două peșteri, Gaura cu Muscă și cea a Chindiei, unde sunt vestigii murale de peste 4.000 de ani, cu legendele lor.

Ajungem apoi la Tabula Baross, care este un fel de copie a Tabulei Traiana. Pe Tabula Baross scrie în limba maghiară că în 1868 s-a început drumul de clisură, de 9,5 km și s-a săpat în stâncă  drumul pe lângă Dunăre, pe timpul lui Franz Joseph, când ministrul de comerț era Baross, de aici a rămas și denumirea.

Mai departe, ajungem la ruinele unei case romane, Vila Rustica, foarte bine conservate. Aici putem să vedem cum era construită o casă romană în stil colonial, cu încălzire în podea, cu baie, exact așa cum erau în Imperiul Roman.

Ajungem la Gornea, unde avem mănăstirea și ultima oprire este la Cetatea Drencova, niște ruine ale unei cetăți medievale în apa Dunării.

La Moldova Nouă, în mijlocul Dunării, avem unul dintre cele mai importante obiective.

Este vorba despre Insula Ostrov, cu cei peste 160 de cai sălbatici, o insulă naturală, de aproximativ 1600 de hectare, din care 1300 sunt zone umede, cu două lacuri distincte și cu Mormântul lui Attila.

Aici, până în anii ‘70, când s-a început barajul, sârbii și românii își lăsau caii la păscut, dar când au crescut apele, caii au rămas acolo.

La ora actuală sunt deja la a cincea sau a șasea generație, putem spune că sunt deja sălbatici.

Turiștii germani sunt încântați de obiective, dar mai ales de legendele din zonă.

Eu aș putea să povestesc ore întregi și de la o piatră, pentru că atât de multe legende și povești frumoase are Dunărea pe aceste locuri, încât ai ce să povestești.

Dacă sunt mai mulți bărbați, în grupul de turiști, spun legenda Babei Caia, cu perechea casătorită, în care soția toată ziua îl bătea la cap pe soț și acesta de supărare a aruncat-o în Dunăre.

Iar ea, înecându-se, și din apele Dunării îl apostrofa. De aici forma stâncii.

Dacă am grupuri de femei sau domnișoare, atunci le spun legenda mai romantică, a cadânei din Cetatea Golubac, aflată pe malul sârbesc, de care s-a îndrăgostit un soldat din Cetatea Sf. Ladislau și a vrut să o fure într-o noapte.

Soldații pașei l-au prins. Pe ea au legat-o de stâncă și au lăsat-o să moară și pe soldat l-au ucis.

Peste tot sunt legende, până și Insula Ostrov, cu mormântul lui Attila, cu legenda celebrului conducător al hunilor, care ar fi îngropat acolo”.

Turiștii străini apreciază în mod deosebit gastronomia cu specific românesc, sârbesc, unguresc, nemțesc și cehesc din zonă. Pe clisură se mănâncă foarte bine, iar vedeta este desigur peștele. Sub toate formele: ciorbe, prăjit, pane, în saramură, afumat și așa mai departe.

În satele cehești, unde cehii au ajuns ca și coloniști în 1833, se pot caza turiștii la casele particulare și sunt tratați cu mâncare specific cehească. De-a lungul Dunării sunt foarte multe produse locale: băuturi, gemuri, prăjituri, de toate.

„Toți turiștii pe care eu i-am adus aici au fost foarte mulțumiți și bucuroși de ceea ce li s-a oferit.

Majoritatea revin, chiar și a treia oară. Am avut un grup de turiști veniți din Köln, care, atunci când au plecat, au plâns și nu au știut cum să ne mulțumească pentru ceea ce au trăit în această zonă.

Asta chiar m-a impresionat pentru că înseamnă că țara noastră merită promovată și trebuie să fim bucuroși că avem acest petec de Rai”,

e de părere ghidul de turism, care a șinut să precizeze:

„Aștept ca restricțiile pandemice să fie ridicate cât mai repede, pentru că am deja grupuri de turiști nerăbdători să ajungă în Clisura Dunării.

Terezia Berghe, românca plecată de mai bine de 30 de ani din România, este un exemplu de patriotism, profesionalim și dăruire.

Cred că mulți dintre cei care se implică în acest domeniu ar trebui să o ia drept exemplu. Cei care doresc să o contacteze pot suna la numărul 0731 921 933.

Frumusețile pe care bătrânul fluviu Danubius le poate oferi turistului încântă ochiul și înalță sufletul.

Veniți să vă convingeți pentru că nici nu știți ce pierdeți!

Urmărește-ne pe Telegram și Google News