
La data de 28 august , Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș a înregistrat o sesizare referitoare la un caz de lipsire de libertate, comis pe teritoriul Spaniei, victima fiind o femeie în vârstă de 51 de ani, domiciliată în Lugoj. Aceasta era abuzată fizic și ținută într-un apartament dintr-un sat de lângă Valencia sub supravegherea permanentă a concubinului său. Femeia, cu 15 ani mai în vârstă decât el, era ținută închisă în casă și era bătută dacă nu punea poze „de bine” cu ei doi pe Facebook.
Telefonul și contul de socializare al persoanei vătămate erau controlate de către autor care posta periodic fotografii pentru transmiterea unei stări de bine a celor doi. Reușind să aibă acces la telefon, în data de 27 august, victima a expediat mai multe mesaje fiului său, povestindu-i situația reală și rugându-l să se adreseze autorităților din România.
Astfel, Serviciul de Investigații Criminale Timiș, cu sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, a Biroului Atașatului de Afaceri Interne din Spania și a Gărzii Civile din Spania au localizat în aceeași zi persoana vătămată, aceasta fiind găsită împreună cu bănuitul, în vârstă de 36 de ani. Bărbatul, domiciliat în comuna Margina, din județul Timiș, a fost reținut pe teritoriul Spaniei, fiind obținut împotriva acestuia și un ordin de restricție.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului. Pe 16 august, o altă româncă sechestrată în Spania a fost eliberată la doar 6 ore după ce a alertat rudele. Tânăra de 26 de ani a fost salvată într-o operațiune a Guardia Civil într-un apartament din Monzon, în provincia Huesca.
Lasă un răspuns