Linia telefonică Telverde-Solvit

Share Button

Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că, potrivit unei adrese din partea Ministerului Afacerilor Externe, este disponibilă linia telefonică Telverde-Solvit  – 0800 672 507, instituită la nivel național pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și al companiilor românești care își desfășoară activitatea în state ale Uniunii Europene și care se confruntă cu probleme în exercitarea drepturilor legitime, cauzate de faptul că o autoritate publică din acele state nu se conformează legislației europene.

SOLVIT reprezintă un mecanism aflat în coordonarea Comisiei Europene, obiectivul acestuia fiind de a soluționa în mod pragmatic și rapid, problemele concrete cu care se confruntă cetățenii sau companiile în relația cu administrațiile naționale din cadrul UE, în legătură cu punerea în aplicare incorectă a normelor legate de piața unică, cu condiția ca respectivele diferende să nu facă obiectul unor proceduri judiciare la nivel național sau la nivelul UE.

Pe lângă obiectivul de a facilita exercitarea drepturilor de către cetățenii români și companiile românești, SOLVIT, are prin natura activității, și un rol de monitorizare și atenționare timpurie în cazurile în care problema apărută survine dintr-o aplicare sau transpunere deficitară a unei norme europene. Din aceste două perspective, SOLVIT devine un actor din ce în ce mai important în procesul de creare a unei piețe interne reale, în care drepturile, dar și obligațiile celor care se bucură de avantajele Spațiului European, reprezintă reperele de bază ale construcției europene.

AL PRESS

599

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.