La mulți ani, copiilor din Balinț și dascălilor lor cu suflet de copil!

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

La Școala Gimnazială Balinț, chiar dacă e o școală din mediul rural, au loc activități deosebit de interesante și apreciate atât de copii cât  și de comunitatea locală.

În luna mai școala a fost implicată într-o mulțime de activități care au culminat cu cea dedicată Zilei Copilului:

în 4 mai s-a primit mobilier din Danemarca,

în 6 mai  s-au plantat puieții de Tuia donați de Romsilva Timișoara – activitate  prin care s-a dorit contribuția la asigurarea unui viitor verde, mai curat, nepoluat,

în 9 mai s-a sărbătorit Ziua Europei, în 12 mai s-au primit în jur de 600 de cărți pentru dotarea bibliotecii,

în 24 mai s-a desfășurat activitatea tematică dedicată consumului de fructe, invitată specială fiind doamna nutritionist Camelia Soponariu, din Timișoara,

în 26 mai s-a vizitat Ferma de animale din localitate, activitate în parteneriat cu CJ Timiș pentru promovarea consumului de lactate,

în 30 mai a fost meciul de fotbal dintre elevii absolvenți de clasa a VIII-a și profesorii acestora,

iar în 31 mai, cu prilejul Zilei Copilului, elevii au confecționat pălării din materiale eco, postere, au pictat, au cântat, au dansat și s-au distrat împreună. A avut loc Parada Pălăriiilor ECO.

Părinții  au pregătit baloane, sandviciuri, prăjituri, bomboane și sucuri pentru ca bucuria acestor copii să fie deplină.

„1 Iunie este un alt prilej pentru a sărbători copilăria şi copiii. Copilăria mai întotdeauna trezește în sufletul nostru un sentiment de melancolie, este vârsta la care mugurul omenesc de-abia se deschide la viață și visează gingaș.

Un zâmbet curat și strălucitor, mânuțe pline de iubire sunt tot ceea ce ne face fericiți, pe noi ca dascăli. Ne bucurăm că putem contribui la clădirea  caracterelor acestor copii deosebiți din școala noastră.

Ne păstrăm mereu copilăria în suflet şi viața noastră este mult mai frumoasă. Viața noastră ar fi pustie fără elevii noștri, întunecată fără lumina din ochii lor, tristă fără zâmbetul lor. Tuturor le dorim: La mulți ani!

Despre admin 6793 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.