Klaus Iohannis va pierde palatul care încă nu e al lui

„Ce-am avut și ce-am pierdut”, ar putea să spună Klaus Iohannis dacă ar avea puțin umor. Este vorba de imobilul supra luxos care se modernizează pentru el la un cost de nouă milioane de euro pe Bulevardul Aviatorilor.

Pun mâna în foc că, în cele din urmă, opinia publică dar și puternica opoziție politică îl vor obliga pe Klaus Iohannis să renunțe la acest demers și indiferent cine va câștiga alegerile, viitorul guvern îl va lăsa cu buza umflată.

Și atunci vom folosi sintagma „nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”.

Kelemen Hunor, candidat prezidențial și reprezentantul UDMR, îi cere lui Klaus Iohannis să renunțe la această extravaganță, cum o denumește el, și în consecință să refuze să se mute în palatul de pe Bulevardul Aviatorilor.

Un palat care încă, deși a devenit clar din toate documentele oficiale care au fost făcute publice că este construit în condiții super luxoase și frauduloase pentru el, dar care încă nu-i aparține.

Desigur, sub povara reacțiilor opiniei publice, pe Klaus Iohannis ar putea să nu-l doară gura să anunțe că renunță la acest palat. Dar poate el renunța la ceea ce nu-i aparține?

Și nu avem cât de cât o certitudine, pe care liderul UDMR o are că viitorul Parlament, la solicitarea viitorului Guvern, îi vor oferi acest cadou lui Klaus Iohannis, care se bucură de cea mai mică favorabilitate din istorie și care este dezavuat de un procent cu adevărat uriaș de cetățeni ai României? Să încercăm să ducem raționamentul până la capăt.

În generozitatea lui, poporul român a decis, încurajând astfel o lege promovată de Parlamentul României, ca unui fost șef de stat, pentru a i se garanta condiții demne de viață, să-i fie oferite o serie întreagă de privilegii.

O vilă în care să locuiască împreună cu familia sa, în condiții onorabile, care să aibă dacă se poate chiar și un birou de lucru, plătită de statul român, adică de noi, pe toată durata vieții fostului președinte.

El beneficiază de asemenea de o indemnizație suficient de mare pentru a-și asigura un trai onorabil. Tot pe banii cetățenilor va folosi un autoturism și va fi păzit și însoțit de echipaje ale Serviciului de Protecție și Pază.

Ion Iliescu este primul președinte care a beneficiat de asemenea înlesniri și s-a mutat practic într-o vilă pe care a deținut-o pe parcursul mandatului, pe care a cumpărat-o la un preț de nimic cu tablouri cu tot, opere de patrimoniu aflate în custodia RAAPPS.

Și tot pe banii noștri, fiindcă a dorit să aibă o sursă alternativă de apă, la subsolul imobilului a fost săpată o fântână.

Următorul fost președinte, Emil Constantinescu, a primit o reședință relativ modestă dar și privilegiile aferente.

Cel de-al treilea Președinte al României, Traian Băsescu, și-a pierdut în prezent, printr-o decizie definitivă a justiției române, toate privilegiile, întrucât a mințit opinia publică și Parlamentul, dovedindu-se în final că a fost colaborator al Securității, făcând în această calitate poliție politică.

Dar înainte de a ajunge la Klaus Iohannis, ultimul președinte și la „extravaganțele sale”, ca să mă exprim colocvial, vă voi relata un episod fabulos din istoria recentă.

Eram încă prieten cu Traian Băsescu și îmi voi reproșa mereu naivitatea de care am dat dovadă atunci când acesta a câștigat alegerile prezidențiale, învingându-l, așa cum l-a învins, eu continui să cred că prin fraudă, pe Adrian Năstase.

Care nici el nu era ușă de biserică. Și primesc un telefon de la Băsescu înainte cu câteva zile ca acesta să-și fi preluat mandatul. Și printre hohotele sale de râs inconfundabile, îmi relatează cât de fraier a fost Adrian Năstase.

Acesta forțase printr-un referendum de schimbare a Constituției durata mandatului prezidențial de la patru la cinci ani. Și a făcut-o, firește, pentru el.

Hăhăind de râs, Băsescu mi-a atras atenția că adevăratul beneficiar va fi el însuși. Același Năstase, în calitate de premier, a forțat regia protocolului de stat să cheltuie bani grei pentru modernizarea viitoarei reședințe a viitorului Președinte al României.

Și hăhăind, oferindu-mi fel de fel de detalii picante, Traian Băsescu mi-a spus că tot el va beneficia și de acest efort financiar.

Pregătindu-se să ajungă la Cotroceni, Adrian Năstase a cumpărat o limuzină de lux și a întărit dispozitivul de pază al viitorului Președinte.

Și din nou, hăhăind, Băsescu mi-a explicat că „nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”, și că el urma să fie și beneficiarul acestori înlesniri.

Ceea ce s-a și întâmplat. Într-un fel, acum este posibil să ne aflăm într-un scenariu asemănător.

Ahtiat după lux, Klaus Iohannis a forțat mâna PNL astfel încât generalul cu patru stele Nicolae Ciucă a impus o uluitoare și scandaloasă inginerie conducerii partidului.

Constatând că RAAPPS nu are fondurile necesare pentru a ridica viitoarea reședință prezidențială la nivelul de lux solicitat de președinte și de consoarta sa, Ciucă a decis, cu aprobarea staff-ului său, să cumpere sediul din Modrogan al partidului, cu echivalentul a 9 milioane de euro, bani alocați formațiunii politice de către statul român în cu totul și cu totul alte scopuri.

Întrucât urma un an electoral. Partidul a făcut acest sacrificiu uriaș în ciuda faptului că PNL plătea o chirie modică pentru sediul din Modrogan.

Iar o asemenea cheltuială nu se justifica. Și astfel, RAAPPS, aflat sub comanda premierului, care atunci era generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, a dispus de fondurile necesare pentru renovarea în condiții de mare lux a imobilului din Aviatorilor.

Pentru doar două persoane, Iohannis și consoarta, fără a mai intra în alte detalii pe care de acum opinia publică le cunoaște, RAAPPS cheltuie 9 milioane de euro pentru un imobil amplasat într-o zonă de mare lux a Capitalei, un imobil care stătea bine mersi în picioare și fără respectivele amenajări și care beneficiază și de o suprafață generoasă de teren aferent.

Pentru această a doua etapă a operației, care constituie o fraudă în toată legea, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, instalat premier de Klaus Iohannis, a emis și a semnat o hotărâre de guvern pe care a și secretizat-o, invocând ulterior faptul că viitorul palat prezidențial urma să fie un obiectiv militar.

Întrucât scandalul este uriaș, Kelemen Hunor, un om care mereu dă dovadă de înțelepciune și eleganță, i-a cerut lui Klaus Iohannis să renunțe. Pe Klaus Iohannis nu ar trebui să-l doară gura să renunțe, mai ales în condițiile în care nu are nicio garanție că acest imobil de lux îi va fi oferit ca reședință.

Și chiar ar face un gest de minimă demnitate și de maximă prudență să urmeze sfatul lui Kelemen Hunor. În ipoteza în care, prin absurd, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă ajunge în turul doi, iar prin absurdul absurdului va fi ales Președinte al României, este greu de presupus că după întreg scandalul generat de circumstanțele legate de imobil, el va fi în măsura să facă diligențele necesare pentru ca reședința să intre în posesia lui Klaus Iohannis după încheierea mandatului acestuia.

Chiar admițând prin absurdul absurdului că va ajunge președinte și că va da dovadă de această maximă imprudență, el va trebui să-l convingă pe viitorul premier să procedeze în consecință dar și noua majoritate parlamentară să aprobe acest sacrilegiu după ce mulți dintre viitorii parlamentari, azi candidați, s-au pronunțat vehement împotriva acestei făcături.

Este un traseu greu, dacă nu care cumva imposibil de urmat. Numai că Nicolae Ciucă, după ce a fost prins de nenumărate ori cu miniciuna și cu mâinile înfundate până la cot în banii publici, nu va ajunge Președintele României și probabil nici în turul doi.

Iar dacă Marcel Ciolacu va fi Președinte și PSD va obține cele mai multe voturi pentru Parlament, după cum ne arată toate prognozele, ar fi de neimaginat ca ex-președintele Klaus Iohannis să primească respectivul imobil. Așa că într-adevăr, ar fi oportun ca el să facă gestul sugerat de Kelemen Hunor.

În definitiv, de ce statul român, adică noi cetățenii, ar trebui să-i punem la dispoziție unui fost șef de stat, o reședință, în ciuda faptului că dintre cele șase imobile pe care Klaus Iohannis le-a dobândit în mod fraudulos, doar două au fost pierdute prin justiție, iar alte patru se află în continuare la dispoziția sa?

De ce nu poate locui bine mersi Klaus Iohannis într-unul dintre cele patru imobile de la Sibiu sau eventual în toate patru? Cu atât mai mult cu cât, după ce a ratat cu NATO, cu Comisia Europeană și cu alte demnități pe care și le-a dorit, după ce nici măcar senator nu va fi și, în consecință, nici măcar Președinte al Senatului, Klaus Iohannis încearcă acum din răsputeri să preia conducerea Forumului Democrat al Germanilor pe care a mai deținut-o în trecut.

E adevărat că și în acest demers întâmpină dificultăți, întrucât actualul președinte i-a atras atenția că nu poate redeveni membru decât dacă declară în scris că va respecta statutul organizației și nici nu va putea dobândi vreo funcție de conducere atâta timp cât este membru al unui partid politic.

Ori el este membru auto suspendat PNL. Așa încât și acest posibil job se află sub semnul întrebării.

Sorin Roșca STĂNESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.