Junioarele de la CSM Lugoj s-au calificat în semifinala I a Campionatului Național de Volei

Junioarele de la CSM Lugoj s-au calificat în semifinala I a Campionatului Național de Volei

Echipa de junioare CSM Lugoj U15 s-a calificat în turneul semifinal I al Campionatului Național de Volei, după un parcurs impecabil în faza de serie. Formația lugojeană a câștigat toate cele patru etape și toate meciurile cu 3-0, la diferențe mari de puncte, potrivit antrenorului principal, Dorin Horvath.

„Am câștigat toate cele patru etape de serie, toate jocurile cu 3-0, la diferențe mari de punctaveraj, aproape fiecare set sub 10. Partenere de competiție au fost CSȘ Lugoj, CS Oțelu Roșu și CSȘ Caransebeș. Pentru noi, aceste jocuri au fost importante pentru că am avut ocazia să rulăm tot lotul, asta e partea bună a lucrurilor”, a declarat Dorin Horvath,

antrenor principal, pentru pagina de Facebook CSM Lugoj – volei. CSM Lugoj U15, antrenor principal Dorin Horvath, antrenor secund Olga Krasteva – Moldovan, are următoarea componență: Gloria Vasiescu, Camelia Dorobanțu, Georgiana Benzar, Natalia Szabo, Maia Sîrbu, Flavia Anderca, Alessia Stănescu, Ivona Schmidt, Iris Nanu, Sara Balica, Milena Miculescu, Viviana Marcu; libero: Ștefania Drăgujan și Alexandra Șerpe.

Turneele semifinale I încep în perioada 20-22 martie. După acestea, vor rămâne în competiție cele mai bune 16 echipe, care se vor întrece în turneul semifinal II. Urăm mult succes sportivelor noastre junioare de la CSM Lugoj”, au mai declarat reprezentanții paginii de Facebook CSM Lugoj – volei. După cum se vede, junioarele sunt mai hotărâte să câștige decât senioarele, ceea ce ne face să credem că ele vor reprezenta viitorul voleiului lugojan.  (D. G.)

Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.