Învățătura de minte [1231]

Un tânăr care nu credea în minuni a întâlnit într-o zi un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
– Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!
– Nu te supăra, a întrebat tânărul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?
– Cum la ce? La floarea asta minunată! Şi la copacul de acolo şi la norii aceia frumoşi!
– Ce ai, omule, a mai spus tânărul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum?
– Nu!, a răspuns omul. Până azi am fost orb din naştere, însă un medic celebru m-a operat şi chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, de când am ieşit din spital, nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzându-le în fiecare zi, nu mai realizezi cât sunt de minunate. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele.
Tânărul a înţeles că toate lucrurile erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.