Învățătura de minte [1201]

Legenda bradului

Cândva, toți copacii își păstrau frunzele verzi în tot timpul anului. În preajma Crăciunului, o mică pasăre nu a putut să plece în țările calde pentru că avea o aripă ruptă. Cum să reziste vitregei iernii? Tremurând de frig, s-a dus să ceară adăpost stejarului. Acesta a refuzat să o primească.

– Nu pot, i-a răspuns stejarul, nu vreau să îmi mănânci ghindele. Caută-ți de drum!

S-a dus biata păsărică și la un fag, dar nici acesta nu s-a îndurat să o găzduiască.

– Îmi pare rău, i-a zis fagul îngrijorat de vântul ce se întețea. Nu pot să te ajut.

Și tot așa, de la un copac la altul. Speriată, micuța pasăre nici nu știa încotro să se mai îndrepte, când, trecând pe lângă brad, auzi spre mirarea și bucuria ei:

– Ei, păsărică, nu te mai frământa! Dacă vrei rămâi la mine, voi avea grijă de tine, o asigură plin de prietenie bătrânul brad.

Bucuroasă, pasărea își făcu degrabă un culcuș pe una dintre ramurile bradului. În noaptea de Crăciun, un vânt groaznic suflă peste pădure. Toți copacii și-au pierdut frunzele sub puterea sa. Doar frunzele bradului rămâneau verzi, toți fiind uimiți de așa minune.

Pentru bunătatea și curajul său, Dumnezeu a hotărât ca bradul să-și păstreze mereu frunzele verzi, fie vară, fie iarnă. Oamenii îl cinstesc și îl aduc de Crăciun în casele lor ca semn al bogăției, bunătății și bucuriei.

Fii binecuvântat, cititorule!