Constantin-T. STAN
Joi, 12 martie, începând cu ora 18, Casa Bredicenilor va fi amfitrionul, în organizarea Primăriei Municipiului Lugoj, al unui eveniment editorial select: prezentarea volumului Între Orient și Occident. Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini (1710-1810), editat și publicat în acest an sub egida a două importante instituții: Editura Universității din Oradea și Editura Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca. Moderator: Henrieta Szabo, consilier cultural, în ambianța armoniilor sonore dăruite de poetul și cantautorul făgețean George Popovici.
Autorul, Sorin Șipoș, magistru și prorector al Universității orădene, aflate în topul celor mai performante instituții academice românești, este autorul unor opusuri fundamentale, care au întregit tezaurul editorial al istoriografiei românești: o monografie închinată marelui istoric Silviu Dragomir (Silviu Dragomir – istoric, ediția a III-a, revăzută și adăugită, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015) și îngrijirea și publicarea, alături de academicianul Ioan Bolovan, a unei lucrări importante, prin care a fost reeditată integral monografia dedicată de Silviu Dragomir Crăișorului Munților: Avram Iancu, Ediție și studiu introductiv de Ioan Bolovan, Sorin Șipoș, Cluj-Napoca, 2024. Volumul a inspirat elaborarea unui scenariu și turnarea unei docu-drame, avându-l consultant științific pe Sorin Șipoș (Avram Iancu împotriva Imperiului), peliculă primită cu interes de public și critica de specialitate.
Sorin Șipoș s-a axat, ca direcții principale de cercetare, pe imaginarul politic, imaginea societății românești în relatările călătorilor străini și istoria istoriografiei, surprinzând, cu un fin condei, rigoare epistemologică și viziune interdisciplinară (în spiritul Școlii Analelor), aspecte istoriografice inedite. Studiile sale s-au constituit în fascinante exerciții de imagologie, care au îmbogățit sfera cercetărilor istoriografice și au conferit noi orizonturi de investigație doctoranzilor și tinerilor cercetători. Director al Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” și al Școlii Doctorale orădene, prieten statornic al Lugojului cultural, Sorin Șipoș este președintele Comitetului științific al Conferinței Internaționale de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis”, un proiect lansat la Lugoj în 2021 de către subsemnatul, doctorand al așezământului educațional orădean.
În noua sa producție editorială, profesorul orădean analizează, într-o manieră personală, utilizând varii instrumente metodologice și exprimându-se într-o manieră literară, incursiunile peregrinilor ce au străbătut spațiul geografic și istoric românesc (Principatele Române) într-o perioadă cuprinsă pe parcursul unui secol: 1710-1810. Primii voiajori (de diferite etnii și preocupări, cu varii interese), tranzitând ținutul Banatului, în drum spre Principate (care, după 1711, se vor afla sub domniile fanariote), sau pe drumul de întoarcere (Banatul, până la Pacea de la Passarowitz, se afla încă în limesul Pașalâcului de Timișoara), au străbătut și Lugojul, oferind informații importante (uneori alterate sau chiar fanteziste) despre viața socială, politică și culturală. Transilvania, un bastion periferic al lumii civilizate (așa cum era percepută), cu mentalități și instituții compatibile cu Apusul, era o ultimă barieră înainte de pătrunderea într-o terra incognita, Orientul, un univers exponențial pentru realitățile și mentalitățile levantine, care trezeau interesul tinerilor călători vestici: simpli voiajori, diplomați, fețe bisericești, militari și aventurieri, domni și chiar doamne.
Printre voiajorii care au tranzitat Lugojul (1782) s-a aflat și Christopher Seipp (cunoscut sub pseudonimul Johann Lehmann), directorul unei trupe de teatru din Pressburg (Bratislava). Acesta descrie cele două drumuri care legau Timișoara de Lugoj: unul, destinat poștei (prin Chevereș și Sinersig), celălalt prin Recaș. Emite aprecieri pozitive despre starea hanurilor din stațiile de poștă, cu excepția celui din Chizătău, în apropierea Lugojului, pe care îl consideră „ticălos”, servit fiind de „oameni murdari, ursuzi și respingători”. Lugojul îi lasă o impresie favorabilă („un oraș vesel și plăcut”), remarcând divizarea sa în Lugojul Român și cel German, cu câțiva ani înaintea unirii celor două entități administrative situate de o parte și cealaltă a râului Timiș, dar și vama pe care trebuie să o achite pentru traversarea vechiului pod de lemn. Călătorul aduce un adevărat elogiu vinului de Burgundia produs la Lugoj în plantațiile contesei von Soro, pe care îl găsește superior celui franțuzesc.
Părăsind târgușorul, Lehmann rămâne șocat, cuprins de „un groaznic respect” față de Lugoj, la vederea unor roți de tortură și a unor furci de spânzurători. Îndreptându-se spre Făget (unde catolicii aveau o biserică „mică și frumoasă, care e în grija minoriților din Lugoj”), Lehmann își amintește un episod dintr-o călătorie efectuată între Sibiu și Timișoara, când, însoțit de un tânăr maghiar, asistase uimit la anumite scene de intoleranță confesională din partea acestuia. Foarte evlavios în prezența unor cruci sau icoane catolice (în fața cărora își scotea pălăria), atunci când întâlnea o cruce, icoană sau reprezentare hristică a românilor ortodocși, acesta „râdea zgomotos și înjura pe ungurește”.
Cufundat în amintirea precedentei peregrinări prin părțile locului, voiajorul rememorează reacția aproape viscerală a companionului său, refractar la spiritul și reprezentarea sacră, de factură bizantină, apropiată, într-un fel, de pictura naivă, a românilor ortodocși, pe care o percepea în mod caricatural.
Lasă un răspuns