În căutarea identității pierdute. Sunt zombi sau reptilă?

Dan TIMARU

Starea de alertă mi-a adus neliniștea în suflet. Mi-am pierdut identitatea. Nu mai știu cine sunt. Pierderea de memorie nu se datorează unei traume fizice sau unui atac cerebral. Nuu! Dar ca să înțelegeți, trebuie să mă explic. Zilele trecute am fost la Lidl. La intrare, un individ mi-a luat temperatura. 32 de grade – zice el – poți intra!

Am realizat rapid că temperatura corpului meu era mult sub cea normală, așa că, la ieșire, l-am rugat pe nenea cu pistolul să mi-l mai pună o dată în frunte. De data asta, a fost și mai rău, 29 de grade. Mi s-a făcut brusc frig. Bă, mi-am zis eu, tu ești asimptomatic… și m-am cărat urgent ca să nu mă ia băieții ăia cu izoleta.

În drumul meu spre casă, am intrat la Penny. Să mă mai verific o dată. Aici, termometrul a indicat 31 de grade. M-au trecut transpirații reci pe șira spinării. Până acasă, am ținut-o într-un trap. Ca să mă liniștesc, am postat pe Facebook valorile temperaturii mele, întrebând dacă știe cineva ce se petrece cu mine. Răspunsul a venit urgent. Ești zombi!

Știam că zombi sunt personaje fictive din cărțile și filmele moderne, așa că am continuat să mă informez. Citeam și mi se făcea părul măciucă. Concluzia era clară. La temperatura asta, cu siguranță că sunt un mort reînviat. Adică zombi. Nu vă pot spune cum a trecut noaptea. Vedeam șarpele Voodoo și alaiul său de zombi pândindu-mă la geam.

A doua zi am citit postarea unui confrate în ale scrisului, care spunea: Testele de temperatură de la supermarketuri confirmă că Lugojul e populat în majoritate de reptilieni. Știrea asta m-a readus la viață. Îmi venea să scot capul pe geam și să strig cât mă țineau bojocii: Nu sunt zombi! Nu sunt zombi! ….Sunt reptilă!

Bă, dar parcă nici reptilă nu suna prea bine, dar nu aveam de ales. Am trecut la studiul reptilelor, ca să știu cum să mă comport. Am aflat că sunt un vertebrat tetrapod, târâtor, cu sânge rece.

Neamurile mele sunt broaştele ţestoase, şopârlele, crocodilii şi şerpii. Strămoșii mei au fost dinozauri, pterodactili etc. M-a întristat faptul că unele obiecte de marochinărie sunt confecţionate din piei de reptile. Sau că în anumite părţi ale lumii se consumă carnea lor.

Aveam, cu puțin noroc, șansa ca să ajung animal de companie sau medicament, pentru că unele ingrediente extrase din reptile se folosesc în industria farmaceutică. Acum însă, am o altă problemă. Mare cât Casa Poporului. M-a pus naiba să scriu în numărul trecut un articol în care ceream gospodarilor urbei să defrișeze jungla de la Plopii Mici.

Acum trebuie să dreg busuiocul. Dau o fugă la primărie să-l rog pe dinozaurul șef să nu distrugă ecosistemul, că nu avem unde să ne adăpostim. Dacă majoritatea lugojenilor suntem reptilieni, trebuie să avem și noi bălăriile noastre. Vox populi, Vox Dei!