Îi felicit pe guvernanți și nu numai pe ei!

Iată că astăzi am prilejul să verific dacă este o simplă prejudecată faptul că știrile și comentariile pozitive nu prezintă interes. Este un prilej rar, care se ivește odată la câțiva ani, în care mă simt obligat să felicit autoritățile.

Pentru modul – până azi, exemplar – în care s-au solidarizat cu oamenii năpăstuiți din județele Galați, Vaslui și Iași, loviți crunt de ciclonul Boris.

Televiziunile și-au făcut datoria și au prezentat în detaliu, cu instantanee din fiecare zonă situația cumplită prin care trec, în special oamenii nevoiași, cele mai dramatice cazuri vizându-i pe bătrâni și copii.

Și nici animalele din jurul caselor nu au fost ferite de urgie. Vor veni probabil și zile când reporterii televiziunilor se vor manifesta critic, dar pentru moment au procedat corect, deontologic, înfățișând situația ca atare, manifestându-și întreaga compasiune față de sinistrați și fără a căuta cu tot dinadinsul țapi ispășitori.

Nu am decât cuvinte de mulțumire și de laudă pentru premierul Marcel Ciolacu, care a lăsat de-o parte fandoselile electorale, s-a dus acolo unde este mai greu pentru oameni și a știut să mobilizeze în jurul său cei mai importanți miniștri de linie, precum și reprezentanții tuturor autorităților care au posibilitatea să intervină și să-i ajute pe cetățeni.

Bătălia politică, uneori fără noimă, care îi caracterizează pe politicienii români, a încetat măcar pentru o zi. Pompierii și armata au intervenit în forță, și acest lucru nu va trebui uitat atunci când din nou și din nou se va discuta despre modul în care societatea îi tratează pe cei care la greu se află în prima linie.

Este vital în aceste zile, și asta a încercat să organizeze Marcel Ciolacu, secondați spre cinstea lui și de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, să fie asigurate pentru sinistrați adăposturi, cantitățile vitale de hrană, de apă, medicamente și haine.

A fost și o lecție. Cu multiple valențe. Cetățenii țării trebuie să fie din ce în ce mai atenți la toate semnalele de alarmă transmise de meteorologi.

Știința meteorologiei a devenit din ce în ce mai performantă, mai precisă, iar dacă suntem precauți cu noi și cu familiile noastre, avem obligația de a ține cont de avertismentele acestor specialiști.

Sunt obligat, de asemenea, să mă gândesc cum Dumnezeu va fi rezolvată problema pentru zecile de mii de locuințe distruse și care vor trebui refăcute.

Pentru că sinistrații nu vor putea trăi la infinit în adăposturile provizorii pe care, cu mare repeziciune, printr-o organizare surprinzător de bună cu autoritățile, le-au pus la dispoziția acestora.

Ce se întâmplă cu sistemul de asigurări? Câte dintre aceste locuințe au fost asigurate contra distrugerilor provocate de calamități și câți dintre sinistrați vor primi, pe această cale, fondurile necesare pentru a-și reclădi viața?

Am atras de multe ori atenția, și atrag din nou atenția, că întreg sistemul de asigurări este haotic, nesupravegheat, dominat de lăcomie și cu fața întoarsă de la nevoile oamenilor și ale societății.

Și încă o remarcă de natură critică. Oamenii pe care i-am auzit la televizor au reclamat faptul că inițial, RO-ALERT s-a declanșat cu întârziere. Cu câteva secunde sau minute doar înainte de viituri.

Astfel încât oamenii nu au mai avut timpul necesar pentru a se îndepărta și au fost siliți să se refugieze prin poduri sau să ia apele în piept.

În fine, după atâtea ore, nu am auzit încă nimic din direcția nenumăratelor ONG-uri care ne mobilizează pe toate canalele de televiziune pentru a colecta bani în scopuri umanitare.

Nu-i văd pe voluntarii acestor organizații, bătând din poartă în poartă în zonele neafectate pentru a colecta îmbrăcăminte, pături, ș.a.m.d.

Sau chiar bani sau materiale de construcție, indispensabile refacerii așezărilor umane. Dar cum speranța nu moare niciodată, poate le vom vedea începând de mâine în mișcare.

Pun punct acestui editorial și aștept să văd dacă au dreptate cei care susțin că informațiile pozitive nu stârnesc interesul.

Sorin ROȘCA STĂNESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.