Guvernul a găsit rapid soluția pentru reducerea deficitului bugetar: tăierea burselor elevilor

Augustin BERCEAN

În România, sistemul burselor școlare a evoluat semnificativ în ultimele decenii, reflectând transformările sociale, economice și politice ale țării. De la bursele simbolice din anii ’90, acordate în funcție de posibilitățile financiare ale primăriilor, până la structura complexă din ultimii ani, bursele au devenit o formă importantă de recunoaștere a performanței și de sprijin pentru incluziunea educațională.

Timp de mulți ani, sistemul era inegal: unele localități ofereau burse modice sau deloc, iar criteriile nu erau uniform stabilite. După 2000, au apărut diferențieri mai clare – burse de merit, de studiu, sociale și, mai târziu, burse de excelență pentru olimpici. Încet-încet, educația a început să fie privită nu doar ca un drept, ci și ca o responsabilitate a statului.

Reforma din 2021 a fost un punct de cotitură: pentru prima dată, s-au stabilit cuantumuri minime la nivel național, oferindu-se o bază legală unitară pentru toate tipurile de burse, reducându-se astfel discrepanțele regionale.

În anul școlar 2023–2024, sistemul bursier atinsese o formă considerată de mulți drept echitabilă și motivantă. Elevii cu rezultate școlare bune primeau bursa de merit, în valoare de 450 lei lunar. Cei aflați în dificultăți materiale, cu dizabilități sau în risc social, beneficiau de burse sociale în cuantum de 300 lei. De asemenea, exista și bursa de studiu, pentru elevii cu medii onorabile dar cu venituri reduse.

Cea mai prestigioasă era însă bursa de excelență olimpică: 700 lei pentru premii la olimpiadele naționale și până la 3.700 lei pentru performanțele internaționale. Întregul sistem oferea elevilor o motivație clară și, mai ales, o răsplată tangibilă pentru munca și sacrificiile făcute.

În momentul de față, ministrul Educației, Daniel David, a anunțat o reformă radicală a sistemului bursier, motivată de nevoia de sustenabilitate financiară. În viziunea sa, fondul total alocat burselor a devenit o povară bugetară – depășind 6,4 miliarde lei anual, mai mult decât bugetul alocat cercetării și aproape un sfert din deficitul național.

Ca urmare, se intenționează ca începând cu anul școlar 2025–2026 să rămână doar două tipuri de burse: cea socială, menținută pentru cazurile vulnerabile, și cea de merit, acordată strict unui număr limitat de elevi – maximum 15% dintr-o clasă, cu media cel puțin 9. Bursele de excelență vor fi eliminate, urmând a fi înlocuite cu premii unice, oferite elevilor olimpici pentru rezultatele lor.

Această decizie a fost prezentată ca un pas spre normalizare, în linie cu practicile europene, unde bursele sunt mai selective și mai puțin generalizate. În susținerea măsurii, Daniel David a invocat atât nevoia de raționalizare a cheltuielilor, cât și ideea de „merit real”, exprimată prin performanță în cadrul unui procent limitat din populația școlară.

Această propunere de aplicare imediată a noii formule a stârnit reacții critice din partea profesorilor, părinților și a elevilor. Principalul motiv de nemulțumire îl constituie faptul că bursele pentru anul școlar 2025-2026 ar fi trebuit să se acorde pentru rezultatele obținute în anul școlar anterior, adică 2024-2025. Mulți olimpici care au muncit un an întreg pentru a-și reprezenta școala și țara la concursuri naționale și internaționale riscă astfel să nu primească niciun sprijin pentru munca deja depusă.

Aplicarea imediată a reformei burselor, fără a respecta drepturile elevilor care au obținut performanțe în anul școlar precedent, încalcă principii esențiale precum neretroactivitatea, încrederea legitimă și echitatea între generații. Un stat care promite răsplată pentru muncă și apoi o retrage dă un exemplu negativ copiilor: că regulile se pot schimba oricând, meritul nu este garantat, iar seriozitatea nu este reciprocă.

În cele din urmă, reforma burselor nu este doar o decizie administrativă, ci o alegere de direcție. Iar direcția e clară: deficitul bugetar al României este aruncat, cu nonșalanță, în spatele elevilor cu performanțe. Guvernul pare să fi găsit soluția cea mai simplă și mai tăcută: să înceapă austeritatea cu cei care nu se pot apăra, cu cei care au muncit, dar nu contează electoral – copiii. Iar educația, încă o dată, rămâne prima la sacrificiu. Excelența devine prea scumpă, meritul – o povară, iar performanța – un lux inutil. Este cea mai comodă justificare posibilă: „n-avem bani”.

E normal să ajustăm bugetul. Și sigur este necesară o reformă a sistemului bugetar. Dar de ce începem de la copii? De ce se taie exact acolo unde se construiește viitorul? Oare nu ne va costa, într-un final, mai mult dacă vom înceta a investi în cei mai buni dintre noi?