Guvernul a adoptat prevederile care sancționează șoferii care fac live la volan

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Guvernul a adoptat, luni, modificarea prevederilor Codului Rutier care presupune sancționarea șoferilor care transmit live pe Facebook în timp ce conduc.

„Astfel, se va interzice ținerea în mână ori folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare”,

informează Ministerul de Interne. Nerespectarea noilor prevederi se va sancționa cu patru puncte de penalizare și între 6-8 puncte amendă. Vor fi sancționați cu amendă și șoferii pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru anumite vehicule.

„În plus, titularul unui permis de conducere care încalcă o regulă privind circulația vehiculelor în timp ce ține în mână sau folosește telefonul ori un alt dispozitiv mobil va fi sancționat cu 4-5 puncte-amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, având în vedere că în acest caz gradul de pericol social crește. Folosirea telefonului mobil și a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintre principalii factori de distragere a atenției pentru conducătorii de vehicule, constituind o reală problemă pentru siguranța rutieră, prin amploare și frecvență”,

mai arată sursa citată. Noile reglementări vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, perioadă în care Poliția Rutieră va desfășura activități de informare a participanților la trafic, mai subliniază MAI.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.